Costel Fotea: Buget record de investiții pentru județul Galați
Am aprobat cel mai mare buget pe care l-a avut Consiliul Județean în ultimele decenii - peste 924 milioane de lei, a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al CJ Galați.
Mai mult, anul acesta, județul Galați va avea un buget record pentru investiții, de aproape 670 de milioane de lei, adică aproape trei sfertul din tot bugetul pe 2022.
Cea mai mare parte a bugetului de investiții sunt bani europeni atrași de către Consiliul Județean, adică nu mai puțin de 450 de milioane de lei.
În bugetul pe 2022 sunt prevăzute sume pentru demararea studiilor de specialitate pentru realizarea unui aeroport internațional la Galați, precum și pentru realizarea expertizelor și a documentației tehnice necesare construirii unui spital nou.
Mai mult, am prevăzut sume și pentru spitalul din Tecuci (după preluarea acestuia prin hotărârea de Guvern), precum și pentru realizarea unui centru de îngrijiri paleative, modernizarea drumurilor județene, dotarea spitalelor cu aparatură medicală, construirea unei baze de agrement la Gârboavele și continuarea investițiilor de mediu în cadrul sistemului de management al deșeurilor din județul Galați.
De asemenea, vor fi continuate toate investiţiile aflate în plin proces de implementare, atât cele cu fonduri europene, cât şi cele finanţate cu fonduri proprii sau de la bugetul de stat.În 2022, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 72% pentru dezvoltare și 28% pentru funcționare.
Astfel, am reușit în mai puțin de șase ani de mandat să creștem bugetul de investiții de aproape 60 de ori, de la 12 milioane la aproape 670 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News