Costel Corduneanu, după eliberare: Cei slabi de înger sau fără recomandare au viață grea în pușcărie
Abia ieșit din penitenciar, Costel Corduneanu a dat un interviu presei.
Cel mai mare dintre frații Corduneanu a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani de închisoare cu executare. Totuși, după cinci cereri formulate pentru eliberarea condiționată, Tribunalul Mureș a hotărât că Costel Corduneanu poate pleca acasă, la familie.
Costel Corduneanu a vorbit despre perioada petrecută după gratii, respectiv șapte luni și jumătate.
„Am ieșit din pușcărie unde am stat 23 din 24 de ore în celulă. Starea mea de sănătate nu mi-a permis să ies mai mult la activități. A fost o perioadă grea. La pușcărie nu este ușor. Pentru cei slabi de înger sau pentru cei care intră fără o recomandare e foarte greu. Eu nu mă plâng de pușcărie, a trecut. Vreau în schimb să nu mai ajung acolo. Am 50 de ani, vreau să am grijă de copii, de nepoți. Nu mai vreau să am probleme cu legea”, a spus Costel Corduneanu pentru BZI.
Costel Corduneanu: Nu sunt interlop
Corduneanu a mai afirmat pentru sursa citată că nu e interlop, așa cum a fost numit în spațiul public de nenumărate ori.
„Eu nu sunt un om agresiv, nu am omorât pe nimeni, nu am căutat scandal niciodată. Dacă vine unul la mine să-mi dea în cap, trebuie să mă apăr. De asta spun că nu vreau să mai ajung la pușcărie, dar nu știi niciodată ce va fi. Eu nu sunt interlop, nu am clan sau ce se mai spune. Eu sunt un fost sportiv, un campion care a reprezentat România în toată lumea. Am fost fratele mai mare, am avut grijă de familia mea și i-am învățat ce am considerat eu că este bine. Fiecare dintre frații mei au făcut pe urmă ce au considerat ei. Eu nu pot răspunde pentru faptele lor”, a precizat Corduneanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News