Cosmin Marinescu: IMM-urile sunt cei mai dinamici, dar și cei mai sensibili actori din economie
Economistul Cosmin Marinescu a făcut o scurtă analiză a antreprenoriatului românesc.
„Am revenit cu plăcere la Topul întreprinderilor mici și mijlocii, fiind convins că premierea antreprenoriatului românesc este, de fiecare dată, și un binevenit moment de reflecție privind lecțiile crizelor recente și oportunitățile de dezvoltare în economia viitorului. Întreprinzătorii mici și mijlocii sunt cei mai dinamici dar și cei mai sensibili actori din economie, atât față de crizele intervenite, cât și față de politicile economice corective, pe care sectorul IMM-urilor ajunge să le resimtă direct și nemijlocit.
Tocmai de aceea, dialogul permanent cu autoritățile statului este condiție sine qua non pentru fundamentarea unor măsuri economice echilibrate și sustenabile. În prezent, este imperativ să conciliem nevoia de consolidare fiscală și disciplină bugetară cu obiectivele de dezvoltare competitivă a unui mediu antreprenorial aflat el însuși în schimbare, în raport cu provocările globale, economice și tehnologice”, a transmis Cosmin Marinescu pe site-ul său.
Mesajul lui Klaus Iohannis adresat Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
„Felicit Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii și pe toți întreprinzătorii din România, ale căror rezultate ne bucură anual cu ocazia acestui eveniment. Munca și performanțele dumneavoastră sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică.
Pe fondul incertitudinilor din ultimii ani, eforturile dumneavoastră sunt cu atât mai relevante și merită apreciate și sprijinite. Ați contribuit semnificativ la redresarea post-pandemie, prin implicarea dumneavoastră susținută.
În prezent, actualitatea geopolitică este marcată de un nou conflict armat în Orientul Mijlociu, suprapus peste cel în derulare din vecinătatea noastră. Se intensifică astfel riscurile și la adresa economiei, deja fragilizată de crize multiple.
Acest context induce probabilități sporite ca dinamica economică globală să încetinească și mai mult, iar simptomele recesioniste să accentueze problemele bugetare și sociale, cu riscuri crescute în planul sustenabilității.
România va continua să înregistreze o creștere economică susținută, mult peste media Uniunii Europene în acest an. În plan financiar, după stagnarea inflației din luna august, trendul dezinflaționist continuă prin coborârea inflației sub 9% începând din luna septembrie”, a fost mesajul președintelui care poate fi consultat integral aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News