'Ratele înalte de creştere economică sunt însoţite de acutizarea deficitelor - bugetar, comercial şi de cont curent. Această spirală a deficitelor se va dovedi împovărătoare pentru România în anii următori. (...) La spirala deficitelor trebuie să adăugăm şi inflaţia - aflată recent în plină ascensiune -, dar şi deprecierea monedei naţionale din ultimele luni. Aceste evoluţii muşcă agresiv din puterea de cumpărare a românilor. Rezultă astfel tabloul unei guvernări marcate de dezechilibre şi volatilitate. Paradoxul este că toate acestea se întâmplă în plină creştere economică.
De aici şi indiciul unei guvernări lipsite de responsabilitate, care pare să ofere doar iluzia sustenabilităţii, în timp ce împovărează, pe zi ce trece, situaţia economică a României', a scris Marinescu, luni, pe blogul său. El a menţionat că, deşi datele arată că economia este în creştere, deficitele cresc continuu. 'Suntem singura ţară din Uniunea Europeană al cărei deficit bugetar începe cu cifra 3, în ciuda asigurărilor guvernanţilor că totul este sub control, că nu deficitele sunt problema României, că şi alţii au deficite mari etc. Iată, însă, că cifrele spun cu totul altceva.
Deşi economia creşte, deficitele se adâncesc continuu. Execuţia bugetară pe primele 4 luni arată că deficitul bugetar aproape s-a dublat faţă de nivelul aferent perioadei similare din 2018, de la 6 miliarde lei la circa 11,4 miliarde lei. (...) Pe primele 4 luni din 2019, veniturile fiscale au crescut cu doar 6,7% faţă de anul trecut, deşi bugetul prevede o ţintă de creştere a veniturilor fiscale de peste 16%', a afirmat consilierul prezidenţial. Marinescu a arătat că perpetuarea acestui trend de execuţie bugetară comportă riscuri semnificative, indicând faptul că deficitul bugetar ar putea ajunge la 1,8 - 2% din PIB la sfârşitul primului semestru. 'Această evoluţie ar constitui un serios semnal de alarmă pentru pieţele financiare, din perspectiva încrederii în capacitatea Guvernului de a ţine deficitul bugetar sub control. România este singura ţară din Europa Centrala şi de Est ale cărei deficite comerciale se adâncesc. Or aceasta înseamnă că pierdem în continuare oportunităţi importante pentru producţia naţională. Evoluţiile din ultimii ani indică şi agravarea continuă a deficitului de cont curent', a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA