Data actualizării:
Data publicării:

Cosette Chichirău, în SUA: Era o gălăgie INFERNALĂ la petreceri. Eu eram la studii postuniversitare

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Cosette Chichirău a povestit la interviurile DCNews despre experiența pe care a avut-o la studii în Statele Unite ale Americii. Ea a confirmat existența petrecerilor faimoase care sunt văzute în filmele americane. 

Cu toate acestea, deputatul USR spune că a ajuns la studii postuniversitare, iar petrecerile faimoase au loc în partea de campus dedicată celor care sunt la studii universitare.

"Petrecerile acelea cu frății pe care le vedem în filmele americane se întâmplă mai mult în timpul facultății. Eu am ajuns în SUA la studii postuniversitare. Practic, campusurile sunt împărțite între cei care sunt la studii universitare unde sunt acolo petreceri faimoase și cei aflați la studii postuniversitare. Este o diferență de la cer la pământ. Eu stăteam la un cămin chiar la granița dintre cele două grupări, eram vecini cu cei mai mici. La ei era o gălăgie infernală, iar la noi era o liniște totală și se lucra până la trei dimineața. Noi, cei de la studii postuniversitare eram foarte tocilari, așa, deci mai slab cu petrecerile," a spus Cosette Chichirău la interviurile DCNews.

Călătorii în toată lumea 

Deputatul USR de Iași spune că deși nu s-a distrat prea mult în SUA, iar după 2007 a reușit să își îndeplinească visul de a călători în toată lumea.

"Nu prea m-am distrat așa de mult acolo. După 2007, pasiunea mea a fost să călătoresc. În 1989 aveam 12 ani și mă uitam la Teleenciclopedia. Aveam impresia că nu voi ieși niciodată din România. Eram convinsă că România este tot ce pot să văd în viață. Eram complet fascinată când vedeam China, India, Thailanda la televizor. Când am reușit în sfârșit să am bani și ceva timp, am decis să călătoresc," a mai spus Cosette Chichirău. 

Vezi răspunsul complet:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel