Data publicării:

Coronavirusul afectează turismul din Roma

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Teama provocată de noul coronavirus afectează turismul din Roma, una dintre cele mai populare destinaţii din peninsulă, deşi capitala Italiei se află departe de focarul de contagiune din nordul ţării, informează AFP.

În condiţiile în care turismul este responsabil pentru 13% din Produsul Intern Brut al Italiei, anularea rezervărilor loveşte nu numai zonele afectate direct de coronavirus, ci şi în celelalte. Este cazul Romei unde peste jumătate din rezervările făcute până la sfârşitul lui martie au fost anulate.

Sentigliano, un ospătar la un restaurant din centrul Romei recunoaşte că numărul clienţilor s-a redus la jumătate, poate chiar mai mult. "Sperăm că toată această psihoză, toată această frică va începe să se schimbe, că oamenii vor înţelege că, desigur, este o problemă reală, dar că este inutil să te panichezi, să cazi într-o frică exagerată", a declarat Sentigliano pentru AFP, transmite Agerpres.

Roberto Lena, care lucrează la un magazin de suveniruri, se aşteaptă la o scădere semnificativă după ce a auzit cum hotelierii se confruntă cu toate aceste anulări. "În martie, vom putea vedea efectele reale" ale crizei, a explicat Roberto.

Sunt însă şi turişti care nu şi-au schimbat planurile. Franck, un francez care a venit la Roma pentru un sejur de patru zile împreună cu soţia sa, spune că nu se teme în mod special de coronavirus. "Aveam planificată vizita la Vatican şi eram puţin îngrijoraţi dacă va fi deschis sau nu. Trăim destul de normal", a declarat turistul francez.

Candela, o studentă din Spania, aflată în Italia în cadrul programului Erasmus nu pare nici ea foarte îngrijorată: "mi se pare doar o gripă şi nu sunt mai îngrijorată de faptul că sunt studentă aici decât dacă eram în Spania".

Numărul persoanelor din Italia contaminate cu noul coronavirus a ajuns la 821, a anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli. Până în prezent, 21 de pacienţi cu coronavirus au decedat şi 46 s-au recuperat în urma infecţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel