Data actualizării:
Data publicării:

Coronavirus. Sfaturi pentru reducere riscului infectării

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță România oferă sfaturi oamenilor pentru a reduce riscul de infecție cu virusul din China. Bilanțul deceselor confirmate a ajuns la 41 și peste 1.300 de persoane au fost infectate la nivel mondial.

„Redu riscul de infecție cu coronavirus:

- Curăță mâinile cu apă și săpun sau cu o soluție pe bază de alcool.

- Acoperă-ți nasul și gura cu un șervețel sau cu pliul cotului când tușești și strănuți. Evită contactul direct cu persoanele care au simptome de răceală sau gripă.

- Gătește bine carnea și ouăle.

- Evită contactul neprotejat cu animalele vii (sălbatice și domestice)”, arată o postare pe pagina de Facebook a Serviciului de Ambulanță România.

Măsuri luate la aeroport

În vederea informării publicului privind pericolul reprezentat de noul coronavirus (2019-nCoV), la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București au fost instalate, din seara zilei de 23 ianuarie, afișe în limbile română, engleză și chineză.

De asemenea, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat, joi, luarea primelor măsuri privind coronavirusul din China și anume lipirea unor afișe informative în terminalele de sosiri și plecări și distribuite flyere pasagerilor. China a confirmat sâmbătă că 41 de oameni au murit până acum din cauza noului coronavirus care a infectat peste 1.300 de persoane la nivel mondial, în timp ce autoritățile medicale din întreaga lume lucrează pentru a preveni o pandemie globală, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel