Corneliu Ștefan, PSD Dâmbovița: Investiții majore la Băleni în sistemul de sănătate și educație
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Am inaugurat, alături de primarul comunei #Băleni, Florea Mușat, două investiții mai mult decât utile cetățenilor din comună: un centru medical și două ateliere, recent modernizate, ale Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu’', a precizat Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.

"Este un bun exemplu de cum se administrează treburile într-o comună, cele două investiții implementate de Florea Mușat și colegii săi din primărie fiind realizate atât din buget propriu, cât și cu fonduri atrase prin PNDL. Valoarea proiectelor s-a ridicat la aproximativ 4.200.000 de lei.

Felicitări tuturor celor implicați în bunul mers al celor două proiecte!

Pe de altă parte, mă bucur că, pe lângă investițiile primăriei Băleni, în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, administrația județului a susținut financiar proiecte importante pentru comună:

Modernizarea DJ711 Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca, în lungime de 19,35 km. Lotul a fost recepționat, iar valoarea a fost de 60.000.000 de lei, TVA inclus.

Prin PJDL, contribuim la amenajarea șanțurilor și a podețelor de pe Șoseaua Nucetului. Asigurăm aproximativ 500.000 de lei din valoarea totală de 1.120.000 de lei.

Avem în licitație publică achiziția unui microbuz electric sau hibrid, 8+1 sau 16+1, pentru copiii navetiști din Băleni.

Dezvoltarea județului Dâmbovița este un efort de echipă, iar toate aceste investiții sunt confirmarea faptului că facem acest lucru", a precizat Corneliu Ștefan.

Alegeri locale: Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Dâmbovița – CMF: 21240002

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel