Corneliu Ștefan, la inaugurarea Școlii Gimnaziale Speciale din Târgoviște: Acest proiect ne oferă o satisfacție imensă
Am inaugurat Școala Gimnazială Specială din Târgovişte. Finalizarea proiectelor, precum cel de astăzi, ne oferă o satisfacție imensă, investițiile în școli, alături de cele din sănătate și infrastructură, fiind cele mai semnificative investiții pe care o administrație le poate face, a ținut să precizeze Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.
"Școala Specială a fost reabilitată şi dotată prin Programul Operațional Regional manageriat de ADR Sud-Muntenia, iar proiectul s-a ridicat la valoarea totală de aproximativ 10.838.000 lei, 8.500.800 lei fiind bani europeni, nerambursabili.
Dacă la demararea lucrărilor, unitatea de învățământ avea 27 de săli de clasă, în urma lucrărilor de refuncționalizare cei 200 de copii care învață aici au de astăzi la dispoziție:
- 31 săli de clasă (29 pentru învățământul primar și gimnazial și două săli pentru învățământul preșcolar);
- 13 cabinete (12 cabinete logopedie, un cabinet psihopedagogic);
- Patru ateliere (un atelier tâmplărie, un atelier mecanic, un atelier croitorie și un atelier activități gospodărești);
- Trei săli de activități specifice (o sală multisenzorială, o cameră metodică și o sală de kinetoterapie);
- Două laboratoare;
- O bibliotecă;
- Un teren de sport și un loc de joacă.
Mulțumesc partenerilor noștri de la ADR Sud-Muntenia pentru sprijinul acordat și colegilor mei din Consiliul Județean Dâmbovița implicați în derularea acestui proiect.
În mod special, vreau să le mulțumesc copiilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă în această perioadă", a precizat Corneliu Ștefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News