Cornelia Corescu, șefa ITM Timiş, reţinută pentru complicitate la trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu
Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiş, Cornelia Corescu, membru PDL din 1996, suspectată de fapte de corupţie, a fost reţinută, miercuri seară, pentru 24 de ore, de procurorii anticorupţie din Timişoara pentru complicitate la trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu.
Unul dintre avocaţii Corneliei Corescu, Adrian Fanu Moca, a declarat, la ieşirea din sediul DNA Timişoara, că şeful ITM Timiş a fost reţinut pe 24 de ore de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de instigare la abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă.
"Clienta mea a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore. Acuzaţii de trafic de influenţă care, în opinia noastră, nu au o logică clară faţă de prevederile Codului Penal, posibil mâine (joi - n.r.) să asistăm la o schimbare de încadrare, cu care, de altfel, unele dintre instituţiile din clădirea aceasta ne-au obişnuit. Din cele relatate de procurori, probabil se va merge mai departe cu alte măsuri preventive. (...) Este vorba de mai multe infracţiuni: instigare la abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă", a spus avocatul.
Surse din cadrul ITM Timiş au declarat că procurorii DNA cercetează mai multe rapoarte întocmite de inspectorii ITM Timiş în cazul mai multor firme din judeţ, percheziţiile vizând biroul şefului instituţiei, Cornelia Corescu, şi compartimentele de relaţii contractuale şi securitate în muncă, relatează Mediafax.
Cornelia Corescu este membru în Biroul Politic Judeţean al PDL Timiş şi conduce de şapte ani Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. În 2008, ea a candidat din partea PDL pentru un post de senator, însă a pierdut alegerile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News