Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu RENUNȚĂ la DIVORȚ: Vom trece mereu peste
Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu renunță la ideea de a divorța.
Ultima declarație a lui Aurel Pădureanu arată că el și Cornelia Catanga luptă pentru a-și rezolva problemele din căsnicie. Ideea de a divorța rămâne, astfel, în trecut.
După 30 de ani petrecuți împreună, Cornelia Catanga a declarat, recent, că ea și soțul ei, Aurel Pădureanu, nu mai dorm împreună și nici nu mai mănâncă la aceeași masă, din cauza certurilor.
Acum, situația pare ceva mai bună. Sau cel puțin, asta spune, printre rânduri, Aurel Pădureanu.
„În acest moment nu se mai pune problema de un divorț. Au fost niște divergențe între noi, încă mai sunt aceste divergențe, însă încercăm să le rezolvăm. Eu vreau să trecem peste ele. De felul meu sunt un tip optimist, așa că eu cred că vom trece mereu peste problemele care apar în viața de cuplu. Oricum, de divorț nici nu se pune problema”, a declarat Aurel Pădureanu pentru Wowbiz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News