Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Cornel Pieptea, trimis în judecată de DNA. Care sunt acuzațiile

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cornel Pieptea, fost deputat liberal şi consilier general al Capitalei, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. 

Cornel Pieptea, fost deputat liberal şi consilier general al Capitalei, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat de DNA că a primit 80.000 de euro şi 150.000 de lei pentru interveni pe lângă colegii săi din CGMB în vederea aprobării PUZ de construire a unui supermarket şi a unui liceu privat în Capitală.

Cine mai este implicat în dosar

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată alţi trei inculpaţi: un cetăţean român, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la trafic de influenţă; o persoană cu dublă cetăţenie - română şi turcă, la data faptei director general şi administrator al unei instituţii de învăţământ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă; o persoană cu dublă cetăţenie - română şi turcă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă. În acest caz a fost cercetată pentru complicitate la trafic de influenţă şi Manuela Violeta Popescu, fost consilier general în CGMB şi preşedinte al Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului de pe lângă Primăria Capitalei, însă procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei.

Potrivit unui comunicat al DNA, în luna decembrie 2012, Cornel Pieptea, în calitate de consilier general în cadrul CGMB, ar fi pretins şi primit prin intermediul Violetei Popescu, de la administratorul unei societăţi comerciale, sumele de 15.000 euro (remişi în sediul CGMB) şi 150.000 lei, pentru a-şi exercita influenţa asupra consilierilor din cadrul CGMB în vederea aprobării unui proiect de hotărâre privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat în Bucureşti. Banii ar fi fost remişi în două tranşe, înainte şi după aprobarea hotărârii ce privea PUZ-ul respectiv (18 decembrie 2012).

Ce s-a întâmplat

În perioada iunie 2013 - februarie 2014, pentru un motiv asemănător şi prin intermediul aceleiaşi inculpate, Cornel Pieptea ar fi pretins şi primit suma de 65.000 euro de la directorul general al unei instituţii de învăţământ privat. De data aceasta, PUZ-ul respectiv viza edificarea unui liceu ce aparţinea instituţiei respective, pe un teren situat în Bucureşti.

Banii ar fi fost remişi inculpatei Manuela Violeta Popescu prin intermediul mai multor persoane. Pentru garantarea executării măsurii confiscării şi garantarea executării cheltuielilor judiciare s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile şi sume de bani ce aparţin unui număr de trei inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel