Interviurile sale în care vorbeşte deschis despre preferinţele sale în orice domeniu, despre ce preţuieşte într-o prietenie şi despre valorile în care crede sunt cu atât mai interesante.
Ascultătorii "Smart FM" îl vor descoperi pe Cornel Ilie poate altfel decat il stiau, în această seară, de la 19,00, pe 107,3FM. Şi poate în premieră la un post de radio, solistul Vunk povesteşte despre cel mai dureros moment al vieţii sale, cel în care şi-a pierdut mama, o mărturie extrem de emoţionantă, despre care preferi, mai degrabă, să o ţii pentru tine, si pe care, daca alegi sa o impartasesti, o faci în cuvinte pe care le cântăreşti mult.
"Cel mai dureros moment pentru mine din intreaga mea viaţă a fost atunci când a murit mama. S-a întâmplat când eu aveam douăzeci de ani, eu încă nu-mi dau seama ce a însemnat pentru mine. Vreau să mă întorc în acel moment, uneori, dar nu prea ştiu cum, pentru că, atunci, dintr-un instinct de autoapărare, mi-am creat un soi de scut: m-am gândit atunci că, dacă încerc să conştientizez momentul foarte bine, aş fi distrus. Şi-atunci cumva am rămas puternic, pentru că mi-am reprimat foarte mult sentimentele. Sunt momente în care mă întreb dacă m-aş întoarce în timp atunci, sub hipnoză, şi aş intră acolo, în adânc, oare ce-aş găsi şi ce-aş strică?! În timp, mi-am format un echilibru, mi-am găsit un drum foarte stabil emoţional, comparativ cu momentul de atunci. Nici nu-mi mai amintesc foarte bine, am imagini, am momente foarte clare, dar sunt momente pe care nu le ştiu.
[citeste si]
A fost un şoc, cred că mintea mea şi instinctul de conservare au construit acolo un scut. Eram eu cu tată şi cu fratele meu, întâmplarea face că, în decurs de un an de zile, şi bunicile şi mama s-au dus, tragediile acestea ne-au unit pe noi mai tare, am avut noroc de o familie unită, care m-a ajutat, m-a sprijinit, au crezut în mine. După acel şoc, unul pe altul ne-am tras cumva în sus, nu ştiu cum, trei bărbaţi pierzând trei femei într-un an", a povestit Cornel Ilie.
Emisiunea "Petrecere" poate fi ascultată la Smart FM, 107,3FM, în fiecare vineri de la ora 19,00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”