Data publicării:

Cornel Ilie, marcat de moartea părinților săi: Îi iubesc enorm și-mi pare rău că nu le-am zis asta mai des

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Cornel Ilie
Sursa foto: Facebook Cornel Ilie

Cornel Ilie a vorbit despre moartea părinților săi și regretul pe care îl are.

Alegeri prezidentiale 2024

"Nicio vârstă nu este mai nimerită sau nu să treci prin experiența pierderii părinților. Față de părinți te simți mereu același copil, așa cum și părinții văd în copiii lor tot niște micuți, oricâți ani ar avea atunci. A fost la fel de greu în ambele cazuri, chiar dacă s-a întâmplat la diferență de 25 de ani. Îi iubesc enorm și-mi pare rău că nu le-am zis asta mai des.

M-au ajutat mereu, m-au crescut cu multă grijă, cu multe sacrificii și nu au făcut decât să-mi dea încredere în mine, în toate alegerile mele, oricât de bune sau greșite erau. Mereu mă raportez la felul în care ei m-au educat față de cum îmi doresc să crească și copiii mei. Îmi pare rău că Zara și Cezar nu au putut să o cunoască pe bunica lor, ar fi iubit-o la nebunie", a spus Cornel Ilie pentru viva.ro.

"N-am nicio îndoială că ar fi sau că sunt mândri de cum am evoluat, de faptul că nu mi-am abandonat niciodată pasiunea, că nu am renunțat, că sunt un tată norocos să aibă doi copii absolut superbi, deștepți și veseli. Mă surprind de multe ori gândindu-mă la ei, vorbindu-le în gând, dar cu atât evoluez mai mult, din ce în ce mai prezente sunt gândurile de recunoștință, de mulțumire, față de ce au făcut pentru mine și ce viață frumoasă mi-au oferit", a mai spus artistul.

Cornel Ilie, despre relația cu cei doi copii ai săi, după divorț: Există această distanță...

Cornel Ilie a vorbit, recent, și despre relația pe care o are cu cei doi copii ai săi, după divorțul de soție.

"Întotdeauna am petrecut Crăciunul împreună și așa vom face și anul acesta. Cezar, băiețelul nostru, are 3 ani, deja a început să înțeleagă și mai bine povestea Crăciunului și farmecul pe care îl aduce toată această perioadă, în special cea în care poate îl găsește pe Moș Crăciun punându-le lui și Zarei cadouri sub brad.

Zara, la rândul ei, îi scrie scrisori Moșului și îi pregătește bilețele de drag, să le găsească în schimbul cadourilor pe care le lasă copiilor. Când eram mic, am fost norocos să îmi petrec mereu Crăciunul împreună cu familia, să ne bucurăm împreună și să ne jucăm. Îmi doresc să simtă și ei aceeași bucurie și să simtă nevoia repetării acestui obicei an de an, oricât de mult vor crește.

În timpul anului, noi toți, orice vârstă am avea, poate ne mai surprindem, câteodată, aducându-ne aminte de copilărie sau să ne simțim puțin răsfățați, ca niște copii. Dar de Crăciun cred că lumea întreagă este formată din mult mai mulți copii decât în restul timpului", a spus Cornel Ilie pentru viva.ro.

"Există această distanță geografică, dar sunt foarte prezent în viața și creșterea copiilor noștri. Merg la ei de fiecare dată când reușesc să plec puțin din București, asta însemnând chiar și de mai multe ori pe săptămână. Ne jucăm foarte mult, facem multe lucruri împreună, nu las ceva atât de banal precum geografia să ne stea în cale. Este adevărat că și tehnologia ne ajută foarte mult, putând să vorbim pe video zilnic, de mai multe ori pe zi", a mai spus artistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel