Data publicării:
Cornel Dinicu, aflat în arest la domiciliu, a fost dus la Ferma Dacilor pentru noi cercetări la faţa locului
Miercuri, Cornel Dinicu, patronul complexului Ferma Dacilor, care în prezent se află în arest la domiciliu, a fost dus la locul tragediei în urma căreia opt persoane și-au pierdut viața, potrivit surselor judiciare.
Potrivit acestora, anchetatorii continuă cercetările la faţa locului în prezenţa patronului complexului turistic din satul prahovean Tohani. Şi în urmă cu o săptămână, Dinicu, aflat atunci în arest preventiv, a fost dus la Ferma Dacilor pentru continuarea motive similare.
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor- Cornel Dinicu,Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru 'intrarea în legalitate' au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.
'De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric' ', preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea 'pompă de apă' având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.
Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News