Data publicării:

Corlățean: Suntem atenți la reacțiile externe, chiar dacă sunt pe Twitter

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
titus corlatean
titus corlatean

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a afirmat, miercuri, la RFI, că Bucureștiul urmărește cu ”atenție” reacțiile externe, chiar dacă ele sunt exprimate pe Twitter, aluzie la comentariul vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding, comisar pentru Justiţie şi Drepturi Fundamentale, privind evenimentele politice din România, după ce Comisia Europeană a fost sesizată de Curtea Constituţională.

Viviane Reding a scris, marți pe contul său de Twitter: "Pentru mine, un sistem juridic independent şi funcţional este o precondiţie pentru încrederea reciprocă acordată pe plan european".

În opinia ministrului Justiției, aceste reacții ”neoficiale” pot fi și rezultatul transmiterii, prin filiere politice, a unor informații false, precum celor de genul ”amenințări inventate” la adresa independenței instituțiilor gen Curtea Constituțională.

"Bineînţeles că suntem atenţi la aceste reacţii, chiar dacă sunt pe Twitter, dacă am înţeles bine şi în nici un caz reacţii publice, oficiale. Trebuie explicat într-adevăr mai bine ce se întâmplă în ţară, pentru că pe filiere politice, de grupuri politice, de exemplu PPE, s-au transmis foarte multe informaţii false, foarte multe chestiuni care în esenţă exprimă manipulare. Trebuie explicate bine, pentru că până la urmă, deciziile suverane ale Parlamentului sunt decizii suverane ale Parlamentului naţional. Trebuie explicat că acel tip de acuze privind ameninţări inventate la adresa independenţei instituţiilor gen Curtea Constituţională sunt simple alegaţii de natură politică. Or aici eu cred că vom clarifica foarte rapid acest aspecte, pentru că izvorul acestor lucruri se află în starea de blocaj instituţional, de tensiune politică şi de ambiţii şi orgolii, care ţin de o persoană. Încă o dată, dacă în astfel de situaţii, calea dialogului politic nu dă rezultate, există modalităţile constituţionale, parlamentare, democratice, care trebuie să ducă la ieşirea din situaţia de blocaj",  afirmat ministrul Justiției.

Titus Corlățean consideră că astfel de opinii neoficiale pot fi o reacție ”uneori grăbită”.

"Astfel de chestiuni puse pe Twitter pot fi o reacţie uneori grăbită. Avem timp în această perioadă să clarificăm şi aspectele pe care le-aţi evocat. Important este ca instituţional să avem un dialog şi vă asigur că-l vom avea cu toţi actorii europeni implicaţi, pentru că nu cred că este de datoria lor să intervină în dispute politice esenţialmente interne. Dar lucrurile astea se clarifică, vă asigur", mai declară ministrul Justiţiei.

De asemenea, ministrul Justiției a afirmat că este convins că vor exista "tentaţii" ale PPE de a influenţa raportul MCV, dar speră ca acest raport să fie unul obiectiv, importante fiind măsurile concrete și nu declarațiile politice.

”Am aşteptarea ca acest raport al Comisiei Europene (pe justiţie-n.r.) să fie unul obiectiv şi toată lumea a spus-o în permanenţă, ceea ce contează sunt măsurile concrete, paşii întreprinşi, nu declaraţiile politice, nu influenţele pe un canal sau altul de la Bucureşti către Bruxelles şi în general, Comisia Europeană a rămas în aceşti termeni. Probabil că vor fi influenţe sau tentaţii de a influenţa eventual chiar textul concluziilor printr-o filieră politică PPE, dar poziţia României ca stat este că evaluarea trebuie să fie obiectivă şi dacă va fi obiectivă, vă asigur că vor fi consfinţiţi paşi pozitivi întreprinşi inclusiv în ultimele săptămâni sub noul Guvern", a mai afirmat Titus Corlățean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel