Data publicării:

Corina Crețu: Solutia pentru iesirea proiectului european din impas este inlaturarea cortinei saraciei, prin reconstructia solidara a Estului si Sudului UE

Autor: DCNews Team, michirita | Categorie: Stiri
WhatsApp

Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a declarat, cu prilejul Zilei Europei, ca solutia pentru iesirea proiectului european din impas este reconstructia Estului si Sudului UE, pentru a inlatura cortina saraciei.

"Bogaților Europei nu le mai plac săracii ei. Este drept, nu e confortabil spectacolul sărăciei. Dar avem de ales între a masca sărăcia și a o combate activ. Dacă vrem doar ca, prin măsuri discriminatorii, dincolo de Tratatele fondatoare și de valorile Europei Unite, să-i ținem pe săracii din Est departe de națiunile bogate, am plecat pe drumul care duce la destrămarea Uniunii Europene. Proces care va fi mult mai dureros pentru națiunile bogate", a subliniat Corina Cretu, intr-un articol intitulat "Bătălia pentru Europa Unită", publicat pe blogul sau.

"Soluția la problemele crizei economice, dincolo de studii savante și discursuri demagogice, este la îndemâna noastră: reconstrucția Estului si Sudului UE. Reducerea sărăciei, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, dezvoltarea infrastructurilor - toate acestea ar duce la reducerea presiunii asupra sistemelor de protecție socială din Vest, la reducerea fluxurilor migratoare din motive economice si a tensiunilor sociale. Sigur, populiștilor din toate țările europene li se va lua un subiect facil de exploatat și care acum se dovedește foarte profitabil pentru ei, dar dezastruos pentru victimele lui. Nu putem uita ca proiectul european nu este unul cu termen limitat și nu se reduce la satisfacerea nevoilor economice ale elitelor financiare. Este un proiect al cetățenilor europeni, pentru nevoile și așteptările lor", a atras atentia vicepresedintele PSD, pledand pentru o intoarcere la valorile fondatoare ale Uniunii și la un demers politic responsabil.

Corina Cretu a declarat, de asemenea, ca un bloc economic transatlantic ar putea reprezenta o solutie in fata provocarilor geopolitice si economice globale. "Națiuni puternice, aflate în plin avânt economic, construiesc structuri de solidaritate, își concertează eforturile, ca în cazul Chinei, Indiei, Rusiei, Braziliei și Africii de Sud. Sub asediul unui discurs populist și anti-european, tot mai mulți cetățeni din UE par să fie convinși că țările lor se pot descurca mai bine pe cont propriu. Dar nimeni nu le spune că o națiune de 50 sau 60 de milioane de locuitori ar intra în concurență cu un bloc economic de circa 2,7 miliarde de oameni, cum este BRICS. Șansa noastră ar fi nu doar păstrarea și întărirea UE, ci și construcția unui bloc economic transatlantic cu SUA și Canada", a precizat vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European.

Corina Cretu a avertizat ca ideea europeana este pusa la încercare de cei care vor să redistribuie puterea în sânul națiunilor și instituțiilor europene, profitând de alibiul crizei economice, ce se manifestă la scară globală. "Aceste jocuri de putere au costat, în secolele XIX și XX, zeci și zeci de milioane de vieți omenești numai în Europa. Proiectul reunificării continentului, care are drept temelie reconcilierea istorică franco-germană, a fost unul pacificator, al construcției unui sistem de valori și de instituții care să facă imposibilă repetarea ororilor care au însângerat continentul.

Criza economică nu poate justifica apelul la vechii demoni ai Europei: egoismele naționale, rasismul, antisemitismul, intoleranța, refuzul diferenței, împărțirea în rase superioare și rase inferioare, tendința de dominație. Nu putem fi toți la fel. Dar putem face din diversitate un motor al progresului", a subliniat europarlamentarul Corina Cretu.

Biroul de Presa PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel