Corina Creţu cere sprijin european pentru contracararea inflaţiei şi a degradării nivelului de trai în România
Corina Creţu cere sprijin european pentru contracararea inflaţiei şi a degradării nivelului de trai în România, acestea fiind accelerate de incompetenţa Guvernului Boc.
Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, a interpelat Comisia Europeană cu privire la nivelul ridicat al inflaţiei în România şi la măsurile pe care Executivul comunitar le consideră necesare pentru diminuarea procesului inflaţionist şi a degradării nivelului de trai.
"România se menţine la cea mai ridicată cotă a inflaţiei anuale dintre ţările Uniunii Europene, cu 8,5% în luna mai, aproape triplă faţă de media UE (3,2%) şi la o distanţă semnificativă faţă de urmatoarele clasate - Estonia, 5,5%, şi Lituania, 5%. De asemenea, România înregistrează cea mai mare rată medie a inflaţiei în ultimele 12 luni la nivelul UE - 7,5%, comparativ cu Grecia (4,8%) şi Estonia (4,5%)", a atras atenţia Corina Creţu în întrebarea cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei Europene.
Europarlamentarul social-democrat a avertizat că majorarea preţurilor, asociată cu pierderea locurilor de muncă, a dus la degradarea calităţii vieţii, cetăţenii români având, alături de cei bulgari, cel mai redus nivel de trai între ţările UE. Corina Creţu a solicitat Comisiei Europene o atenţie mai mare acordată reducerii decalajelor în interiorul blocului comunitar, întrucat efectele crizei economice au periclitat grav procesul efectiv de integrare europeană a noilor state membre. În condiţiile în care autorităţile române se dovedesc incapabile să stopeze procesul inflaţionist şi degradarea nivelului de trai al cetăţenilor, Corina Creţu a pledat pentru o mai mare implicare a Comisiei în acest sens, în numele principiului solidarităţii europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News