Corina Creţu: Austria şi Germania încă rotesc fondurile după modelul Planului Marshall
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Politica europeană de coeziune poate fi inspirată de modelul Planului Marshall după cel de-al Doilea Război Mondial şi va atinge până în 2023 o valoare adăugată de 3-4 euro pentru fiecare euro investit în perioada 2014-2020, a declarat Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu. 

Într-un interviu acordat Euractiv, Corina Crețu a afirmat că UE încearcă să maximizeze impactul instrumentelor financiare, existând există ţări în care de la un euro investit, se obţin 5 euro până la sfârşitul zilei, subliniind faptul că Austria şi Germania încă rotesc fondurile după Planul Marshall.

"Putem avea acest model al planului Marshall. Austria şi Germania reciclează încă aceşti bani, folosind modelul din acest plan Marshall, care a fost făcut acum 70 de ani", a menţionat ea. 

Aceasta se așteaptă ca oraşele să joace un rol-cheie în investiţiile publice în perioada post-2020, după ce Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii au introdus URBIS - un nou centru de consultanţă adresat autorităţilor locale interesate de punerea în aplicare a obiectivelor agendei urbane cu utilizarea corectă a instrumentelor financiare.  

Vorbind cu EURACTIV Grecia, pe marginea unei prezentări a URBIS în Rotterdam, oficialul român a spus: "Ştim că este foarte greu pentru un manager al unui oraş, pentru ca o autoritate locală să aibă know-how-ul de a combina fondurile structurale cu fonduri strategice, cu COSME, cu LIFE ".  

Corina Crețu a subliniat că banii nu sunt singurii care au avut importanţă.

"Capacitatea administrativă este mai importantă decât banii, deoarece în multe cazuri avem bani care aşteaptă la Bruxelles, dar nu primim un proiect de înaltă calitate pentru a fi eligibili".  

Comisarul crede că URBIS ar putea sprijini această îndrumare sau consiliere în ceea ce priveşte construirea capacităţilor, cum ar putea să strângă resursele împreună.  

"Este foarte important să combinăm fonduri publice şi private, deoarece banii publici nu vor fi niciodată suficienţi pentru nevoile pe care le au oraşele", a subliniat ea.    

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel