"Aproape 50% din investițiile publice din România au fost făcute cu bani europeni. Aceste fonduri reprezintă angajamentul pe care CE și l-a luat de a reduce decalajele de dezvoltare dintre regiunile Europei și eu cred că România este una dintre țările în care, din păcate, aceste diferențe dintre orașe și mediul rural sunt în continuare stridente și dureroase. Trebuie să învățăm să ne dezvoltăm împreună, pentru că altfel nu ne vom putea dezvolta pe termen lung iar fondurile europene sunt un instrument cu ajutorul cărora UE ne predă lecția solidarității între statele membre", a declarat Corina Crețu vineri, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Fondurilor Europene.
Cozmin Gușă: Iohannis fuge de Ponta. Prostie politică
Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, a precizat că "România a făcut deja foarte multe lucruri bune cu aceste fonduri, s-au construit 124 km de autostradă, s-au reabilitat 923 km de drumuri județene, mii de oameni au astăzi acces la sisteme moderne de management al deșeurilor și a fost sprijinită relansarea cercetării științifice. În numai trei ani, din 2012 până în 2014, România a reușit să investească 6,8 miliarde euro, adică 38% din fondurile care i-au fost alocate în perioada 2007 — 2013".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic