Corina Crețu, Comisar European, întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, Rovana Plumb. Care a fost scopul
Ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb a avut o întrevedere, miercuri, la sediul ministerului, cu comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, cu ocazia vizitei oficialului european în România. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea măsurilor întreprinse ca urmare a reuniunii de lucru a reprezentanților Guvernului României cu cei ai Comisiei Europene de la Bruxelles, în perioada 23-24 februarie 2015, privind Programul Operațional Regional 2014-2020, informează un comunicat de presă al MMFPSPS.
„Îmbunătățirea calității asistenței sociale din România cu ajutorul fondurilor europene constituie o prioritate a guvernului Ponta, iar noul Program Operațional Regional este mult mai performant în comparație cu programul precedent. Vorbim aici de criterii de preformanță mai clare, de adaptarea și flexibilizarea unor direcții de acțiune în funcție de îndeplinirea unor obiective intermediare și de grupuri țintă mult mai bine definite", a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Comisarul european, doamna Corina Crețu a apreciat eforturile depuse de România în vederea planificării optime a utilizării resurselor financiare europene: "Sunt mulțumită de progresul înregistrat de la ultima noastră întâlnire cu privire la planificarea utilizării fondurilor europene în perioada 2014-2020. Programul Operațional Regional va crește disponibilitatea și calitatea asistenței sociale pentru 75 000 de copii abandonați, 10 000 de persoane cu dizabilități și mai mult de 62 000 de persoane vârstnice", a afirmat comisarul european, Corina Crețu.
Ce măsuri sunt prevăzute pentru îmbunătățirea protecției sociale cu ajutorul fondurilor europene
Măsurile ce vor fi adoptate de țara noastră în următoarea perioadă au în vedere închiderea unui număr de 50 de centre rezidenţiale de tip clasic pentru copii în paralel cu reabilitarea / construcţia / modernizarea unor centre şi dotarea unui număr de aproximativ 100 de case de tip familial. Pentru persoanele cu dizabilităţi se are în vedere construcţia / reabilitarea / modernizarea şi dotarea unui număr de 43 de locuinţe protejate / căsuţe de tip familial a câte 12 persoane provenind din instituţii de tip vechi şi centre de recuperare aferente acestora.
Pentru anul 2018 sunt prevăzute 14 locuinţe protejate şi încă 29 până în anul 2023, precum şi 150 centre de zi, din care 50 până în 2018 şi 100 până în 2023. Pentru persoanele vârstnice se urmăreşte îndeplinirea unor criterii prioritare cu scopul de îmbunătăţire a condiţiei de viaţă a acestei categorii sociale. Procesul va avea în vedere înfiinţarea de servicii sociale pentru vârstnici oferite prin centrele de zi, centrele de asistență şi îngrijire la domiciliu şi/sau cantinele sociale, acolo unde nu există asemenea servicii sau sunt slab reprezentate. În acelaşi timp, vor avea prioritate zonele marginalizate, localităţile mici şi zonele rurale.
La finalul întâlnirii comisarul european a accentuat sprijinul din partea FEDER (Fondul European de Dezvoltare Regională) care se concentrează pe abordarea provocărilor legate de procesul de dezinstituționalizare, furnizarea de asistență socială la nivel de comunitate, și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile.
Cristi Danileț (CSM), reacție după mărirea salariilor înalților demnitari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News