Data publicării:
Coridorul IV Pan European va fi gata în 2020. Investiția se ridcă la 8,5 miliarde de euro
Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
Coridorul IV Pan European, autostrada
Costurile autostrăzilor deja construite, cele care sunt în curs și cele ale căror lucrări vor începe și vor fi terminate până în 2020, care fac parte din Coridorul IV Pan European, se ridică la 8,588 miliarde de euro.
Coridorul IV începe în Germania la Nurenberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nadlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa şi continuându-se până la Istanbul.
"În această săptămână vor fi lansate patru proceduri de licitaţie pentru adjudecarea contractelor de proiectare şi execuţie pentru Coridoul IV", a declarat Daniela Drăghia, director general adjunct proiecte cu funanţare exrternă în cadrul CNADNR, citat de Mediafax. Respectivele sectoare sunt Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu şi vor avea o perioadă de proiectare de şase luni, investiţia urmând să fie realizată în 24 de luni. "În urma prioritizării proiectelor pe Coridorul IV, la sfârşitul lui 2012 va fi finalizată 50% din construcţie, la sfârşitul lui 2014 aproximativ 70%, şi integral la finele anului 2020", a afirmat directorul CNADNR. În prezent de pe Coridorul IV a fost finalizat tronsonul Bucureşti-Cernavodă şi se află în diferite stadii de execuţie sectorele Arad-Timişoara şi Cernavodă-Constanţa, centura Sibiu şi Constanţa. De asemenea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru, a afirmat că până în 2013 se vor da în folosinţă 530 de kilometri de autostradă şi 800 de kilometri de drumuri naţionale modernizate, deoarece proiectul european este ”prioritatea zero” a ministerului.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News