Data publicării:
Coreea de Nord, pregătită "oricând" pentru un război nuclear cu SUA
Ambasadorul Coreei de Nord la Londra a declarat că țara lui Kim Jong-un este pregătită "oricând" pentru un război nuclear cu Statele Unite ale Americii.
Potrivit lui Hyun Hak-bong, Phenianul este gata "oricând" să lansze proiectile nucleare. În acest timp, armata americană și cea a Coreei de Sud continuă manevrele militare la granița cu Nordul.
Diplomatul a spus într-un interviu pentru Sky News că "suntem gata de război nuclear". Întrebat dacă sunt pregătiți să "apese primii pe buton", și nu să aștepte primul atac al americanilor, Hak-bong a răspuns: "Noi suntem oameni care iubesc pacea. Nu vrem război, dar nu ne temem de el. Aceasta este politica guvernului nostru".
Exercițiile militare anuale ale SUA și Coreei de Sud sunt considerate "un act de agresiune" de către Phenian, în timp ce americanii și aliații îl califică "un act de apărare".
Ambasadorul nord-coreean a pretins că SUA așteaptă ca țara sa să "relaxeze" înainte de a da prima lovitură.
El i-a numit pe defectorii care au fugit din Coreea de Nord "gunoaie umane" și "animale", în timp ce Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite declanșează o nouă anchetă privind respectarea drepturile omului.
Kim Jong-un, liderul nord-coreean, vizită în Rusia în mai 2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News