Data actualizării:
Data publicării:

Coreea de Nord, nouă rachetă. Kim Jong-Un: Marea noastră misiune istorică, îndeplinită

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Kim Jong Un
Kim Jong Un

Coreea de Nord susține că și-a îndeplinit obiectivul, de a deveni un stat nuclear, după ce a testat cu succes o nouă rachetă intercontinentală care pune în raza sa de acțiune "întreg continentul american", relatează AFP.

După ce a asistat la lansarea rachetei Hwasong-15, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat "cu mândrie că, în cele din urmă, am ajuns să ne îndeplinim marea noastră misiune istorică, realizarea unei forțe nucleare de stat", potrivit agenției oficiale KCNA.

Tirul a atras critici aspre din partea comunității internaționale. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a vorbit despre un progres care reprezintă "o amenințare în întreaga lume".

A fost primul tir balistic efectuat de Coreea de Nord de la 15 septembrie. El a spulberat speranțele că armistițiul respectat între timp de Phenian a avut ca obiectiv să deschidă ușa unei soluții negociate la criza provocată de programul său nuclear și cel balistic.

"Sistemul de arme de tip ICBM Hwasong-15 este o rachetă intercontinentală echipată cu o ogivă grea extrem de mare capabilă să lovească întreg continentul american", a afirmat KCNA.

Dezvoltarea acestui armament va proteja Coreea de Nord de "politica de șantaj și amenințare nucleară a imperialiștilor americani", a adăugat agenția de presă, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel