Data publicării:

Coreea de Nord: Lansările de rachete contribuie la pregătirea pentru îndeplinirea de misiuni în orice moment

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Coreea de Nord susține că lansările de rachete contribuie la pregătirea pentru îndeplinirea de misiuni în orice moment.

Cele mai recente lansări de rachete ale Coreei de Nord au fost un exerciţiu militar menit să antreneze echipajele să îşi îndeplinească misiunea în orice moment şi să "anihileze inamicul" dacă este necesar, a declarat miercuri agenţia nord-coreeană KCNA, transmite Agerpres.

Coreea de Nord a lansat marţi două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în mare, în largul coastei de est, cel mai recent dintre multele sale teste, în contextul în care Coreea de Sud şi Statele Unite îşi desfăşoară cele mai ample exerciţii militare comune din ultimii ani.

Lansarea, un exerciţiu demonstrativ



Lansarea a fost un "exerciţiu demonstrativ" în care două rachete balistice tactice sol-suprafaţă lansate din apropierea coastei de vest, în provincia Hwanghae de Sud, au zburat aproximativ 611 km înainte de a lovi o ţintă pe o mică insulă în largul coastei de est, a confirmat raportul KCNA.

"Spunând că vor anihila cu siguranţă inamicul dacă se luptă cu el, comandantul unităţii s-a angajat să aibă capacitatea completă de a-şi îndeplini pe deplin datoria de atac în orice moment, prin intensificarea în continuare a pregătirii fiecărei companii de asalt", a raportat KCNA.

Cea mai recentă lansare de rachete are loc în contextul în care sunt în desfăşurare exerciţiile comune timp 11 zile între forţele sud-coreene şi cele americane, denumite "Scutul Libertăţii 23", cele mai mari exerciţii militare comune din ultimii ani.

Armata sud-coreeană a condamnat cu fermitate Coreea de Nord



Regimul de la Phenian condamnă aceste exerciţii, pe care le denunţă ca fiind o repetiţie pentru invazie şi o dovadă a unor politici ostile din partea Seulului şi a Washingtonului.

Aliaţii afirmă însă că exerciţiile sunt necesare pentru a descuraja Coreea de Nord, care a lansat un număr record de rachete în ultimul an şi a fost observată făcând reparaţii la site-ul său de testare a armelor nucleare, stârnind temeri cu privire la un nou test nuclear, pentru prima dată din 2017.

Armata sud-coreeană a condamnat cu fermitate Coreea de Nord, considerând că lansările repetate de rachete sunt o provocare gravă, ce ameninţă pacea şi securitatea regiunii, în timp ce un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a criticat lansările, care încalcă mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel