Coreea de Nord ar produce câteva zeci de arme nucleare, potrivit serviciilor secrete de la Seul
Coreea de Nord are cantități suficiente de plutoniu și uraniu pentru a fabrica cel puțin câteva zeci de arme nucleare, a afirmat joi un parlamentar sud-coreean, citând informații furnizate de serviciile de securitate ale țării.
Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, există de asemenea posibilitatea ca Phenianul să efectueze un al şaptelea test nuclear după alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, a menţionat Lee Seong-kweun, care face parte din comisia parlamentară pentru informaţii.
În iulie a.c., un raport al Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani a conchis că Phenianul ar fi produs suficient material fisionabil pentru a construi până la 90 de focoase nucleare şi că probabil că a asamblat aproape 50.
Lee a mai spus că a fost un fapt neobişnuit ca presa de stat nord-coreeană să relateze despre vizita liderului Kim Jong Un la o instalaţie de îmbogăţire a uraniului, sugerând că ştirea în acest sens publicată la începutul acestei luni a avut probabil ca scop trimiterea unui mesaj către Washington înainte de alegerile prezidenţiale din SUA.
Phenianul susţine că arsenalul său de arme nucleare şi rachete balistice sunt necesare pentru a contracara ameninţările din partea Statelor Unite şi a aliaţilor lor
Lee, care a discutat cu presa după un briefing al Serviciului naţional de informaţii din Coreea de Sud, a apreciat totodată că relatarea despre vizita lui Kim ar fi putut avea şi scopuri interne. "S-a spus că situaţia economică (din Coreea de Nord, n.r.) este dezastruoasă, aşa că (ştirea despre vizită) ar putea fi interpretată ca un gest menit să insufle încredere locuitorilor", a explicat legislatorul sud-coreean.
Phenianul susţine că arsenalul său de arme nucleare şi rachete balistice sunt necesare pentru a contracara ameninţările din partea Statelor Unite şi a aliaţilor lor, dar de asemenea de multe ori prezintă armele ca fiind o chestiune de prestigiu naţional şi o dovadă a puterii ţării.
Adunarea Populară Supremă a Coreei de Nord, parlamentul ţării, urmează să se întrunească într-o nouă sesiune pe 7 octombrie la Phenian, iar în cursul acestei sesiuni Nordul ar putea să-şi modifice Constituţia şi să adopte măsuri ulterioare pentru a trasa noi limite cu Sudul, a mai spus Lee.
Ultima reuniune de acest gen a avut loc în ianuarie, când Kim Jong Un a cerut un amendament constituţional care să desemneze Coreea de Sud drept "inamicul principal", conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News