Copos,Tinu,Voicu,Weinberger. E plină lumea de secreței
O perlă de cultură în emisiunea Laurei Chiriac, de la Realitatea. ”Să o privim ca pe un tot complet”, a spus, referindu-se la o problemă, Marius Spânu, de la PDL. Desigur, așa și trebuie să facem! Nu ne putem uita ea ca la o parte fragmentară, cum ar fi vrut, cu duplicitate falsă, să facă adversarii lui Spânu, dacă acesta nu prefera mai bine să le atragă atenția. Dar întrebarea este: putem noi s-o privim, fie și total întreagă, sau nu? Dacă ne luăm după un alt expert, CăTinel Gheorghe, vorbitor cu gura de la PDL, era imposibil a vedea cu ochii, fiindcă la Realitatea, în platou se aflau...și aici îl citez cu o grijă atentă : ”camere de luat vederea”. O grozăvie abominabilă îndreptată de Sebastian Ghiță împotriva acestor guralivi flecari, ce au o aparență exterioară de intelectuali și o dezinvoltură firească de a face digresiuni ocolitoare la orice subiect care nu le convine.
Ai văzut tragedia din Rusia, cu echipa de hochei? Ce amară ironie a sorții să joci la Lokomotiv și să pieri într-un accident de avion?
Despre necazul Naționalei nu mai spun nimic. Eu n-am văzut meciul, dar i-am auzit urlând pe vecini, la fiecare ratare. La ale noastre urlau pe un ton mai înalt, aducând cu un fluierat a pagubă, la ratările francezilor pe un ton mai jos, a pericol. Urlete fericite, de gol, nu am auzit, dar nici țipete de durere, așa că puteam paria cu mine însămi că a fost zero la zero. În fine, CT Popescu propune, în Gândul, să revenim la imnul ”Trei culori”. Am citit cu bucurie articolul, credeam că vorbește serios. Ca imn, ”Trei culori” mi se părea mai hotărât...mă refer la varianta inițială, nu la cea cu versuri cretine, din ultimii ani ai lui Ceaușescu. ”Deșteaptă-te” îmi pare o lălăială bisericească, numai bună pentru sfințirile de semafoare, cu soboare de preoți și aleși locali. De fapt, CTP nu ridică aceste chestiuni, ci face o paralelă între tâmpenia lui Marcel Pavel din prezent și tâmpeniile de pe vremea când se cânta la școală Trei Culori. Sincer, o tâmpenie mai mare decât Marcel Pavel pe stadion nu cred că există. Dar moronilor le place, fiindcă așa au văzut ei în filmele americane cu many morons.
Altceva în Gândul nu prea mai e de citit. A, ba nu, un studiu care pretinde că lenea e determinată genetic, deci nu e vina ta dacă nu te-ai căsătorit cu munca. Mi-a plăcut așa de mult titlul, că mi-a fost și lene să mai citesc articolul. Oricum, dacă ți-e lene să gândești, indignează-te alături de gândiriști pe fratele lui Oprișan. Un redactor leneș a calculat că din contractele lui Oprișan cu statul, Real Madrid ar fi acoperit de 7 ori stadionul Bernabeu. Deci, fiindcă Oprișan ăsta a câștigat multe contracte, până la urmă vinde ieftin sau scump metrul de gazon?
Evenimentul Zilei are o sursă sigură: B1Tv, respectiv Ion Cristoiu. Ca urmare, dă pe larg transcriptul unui interviu cu Luzăroiu, de la Muncă și Dezastre Sociale. Sebastian Lăzăroiu consideră că în 2012 electoratul îi va susţine pe acei politicieni care vor promite mai puţin. Corect, să promită mai puțin și să dea mită electorală mai mult. Vorba lungă și banner-ul colorat, sărăcia omului. Punga plină face alegerea bună. Decât codaș la oraș, mai bine într-un colegiu rural pungaș. Comasare, comasare, și ca șpagă, celulare! Mita și cu punga lată, ce carismă-aveam, odată!
EvZ mai scrie că partidul condus de gen. Izmană lovește semi-mortal PDL, în sensul că l-a umplut de sânge dar încă se mai zbate, bătând dintr-o aripă. Cum a alicit UNPR dropia care îl cară în spinare, ca pe un minuscul păduche? A decretat că generalul Ciorbă, de la Sectorul doi, va candida la primăria, evident, generală, așa că PDL nu are nicio șansă, capisci? Mii de pirande din Plumbuita, nărăvite la fasolea moca oferită de Onțanu, an de an, au jelit ieri seară ca la mort (nicio aluzie la UNPR, ăla încă nu s-a născut, de unde să mai și dea colțul?). Unde te duci,tu Nelule, pe noi cui ne laaaaaași....Stați, fa, hacana, că nu pleacă tetea de la Sectorul doi. Asta-i la mișto, pentru fraieri. În realitate, la Primăria mare va lupta Prigoană cu Oprescu, iar Onțanu s-a dus până în China, aia adevărată, nu de lângă Niro. Cu ce-o să se întoarcă? Cu bicicleta. Operațiunea ”Bicicleta”: vreo două milioane, că nici Baconschi nu poate să aducă toate voturile singur, doar din diaspora.
Hotnews scrie, sub semnătura V.M. (poate Vlad Mistici, poate Vidma, Doamne ferește!) că spațiul media este impregnat de sexisme, femeia având un rol controversat. O fi, nu zic nu, dar ce mi-a plăcut în acest studiu sunt firmele care l-au realizat. ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei- nu scapă niciun proiect în care se pot păpa bani buni și livra platitudini arhicunoscute.Urmează apoi o Fundație pentru Egalitatea de șanse, ceea ce mi se pare firesc, căci despre egalitate e vorba în propoziție. Dar la urmă vine TBWA/ București-biroul local al unei companii de comunicare la nivel global, cu clienți precum McDonald's, Mars, Michelin, Henkel, Beko sau Adidas. Dacă piariștii de la McDonald's au vrut să le perie pe femei, după ce le-au umplut copii de E-uri, și i-au dat niște bani lui Mircea Toma, e ok. Dacă până și multinaționalele sug bani europeni din România, e nașpa.
Când tu te duci la mall, gălățenii se distrează la Mavromol. După cum scrie Adevărul, trecătorii din zona Mavromol au putut să râdă ieri de polițiști, care nu au reușit să spargă ușa unei pizzerii, în tentativa de a-l evacua pe patronul acesteia. Evacuarea era necesară pentru a permite demolarea clădirii. Ce ușă tare: să nu poți s-o dărâmi, deși clădirea stă să cadă. Sau, ce polițiști moi.
Europarlamentarul Traian Ungureanu, etern pupincurist băsescian, atacă Opoziția, spunând că e bolnavă de o afecțiune care ”își trimite pacienții într-o zonă răstrunată cu susul în jos”. Ar putea să aibă dreptate, cu o singură condiție: să se uite drept, fără să-și dea ochii peste cap.
Ah, știu de ce s-a ferit Marcel Pavel de acea strofă a imnului: poate pe Băsescu îl iertau spectatorii, dar acest Traian Ungureanu se pretinde și comentator sportiv, ca Cartianu, deci, la versul ”urmașii lui Traian”, microbiștii sigur ar fi huiduit până nu mai puteau.
Libertatea își întreabă cititorii, sau mai degrabă cititoarele: Îl mai țineți minte pe Tudy? Adică pe Tudor Ionescu, onanistul Oanei Zăvoranu. Echipa lui Măruță i l-a prezentat lui Pepe, într-o filmare recentă de la mare. Pepe a glumit, că de ce își ține omul mâna în buzunar? Poate fiindcă acolo are bani. Tot din Libi aflăm că Monica Tatoiu s-a reîndrăgostit de soțul Tatoiu, ceea ce face cât două știri bune. Odată că Tatoiu chiar există, a doua oară că e viril, fiindcă, spune d-na Monica, ”un bărbat puternic face minuni, chiar dacă nu are el contul prea plin”. Ah, vreau să-l cunosc pe playboiul Tatoiu, măcar într-o postare, din baie pe net. Ce râdeți golanilor? Cine nu s-a căutat niciodată prin buzunare, să ridice primul piatra și să dea.
Simona Trașcă s-a certat cu fostul său amant italian, la Acces Direct, am aflat din Click! . ”Să-ți bagi ceasul în fund”, i-a spus doamna, domnului său, despre un obiect de partaj. Îți dai seama, dacă o va asculta, cum o să sune la italian în casă ora exactă?
În grupul copiilor secreți, avem un new entry. Credeați că Ilie Dumitrescu, Dumitru Tinu, George Copos sau Mădălin Voicu sunt singurii tătici despre care se spune că au copii din flori? Click! continuă seria dezvăluirilor şi vă prezintă azi un nume la care nici nu vă gândeaţi: A.G. Weinberger, părintele blues-ului în România. Șirul ăsta de copii secreți îmi aduce aminte de epoca decrețeilor. Le putem spune secreței.
Nu doar copiii sunt secreți, ci și armele pot fi așa. Jurnalul Național a descoperit că PDL se va folosi de o armă secretă, în alegerile din 2012. E vorba de Mișcarea Populară, înregistrată de Ioana, notărița lui tăticu, la Tribunal. Motiv pentru care le anunț pe Aniela Nine și Lavinia Dimancea-Ovedenie, autoarele textului, că nu e nicio vedenie. DeCe News a scris încă de luni dimineața despre acest plan. Fetelor, vă dau un pont: înainte de a alerga de nebune prin tribunale, scanați un pic pe net.
Totuși, Jurnalul rămâne optimist: ”Alcoolul ajută la bătrânețe”. În special pe proprietarii de restaurante, care pot avea o bătrânețe liniștită, ferită de griji, aș zice eu. Dar nu și pe cei de pizzerii, care pot să se trezească în orice clipă cu câțiva polițiști lipiți de tocul ușii, ca italianul din Mavromol.
Sabina Fati are un editorial în România Liberă în care găsești de toate, încă din prima frază: sex, idoli, Băsescu, doamne. Pare extrem de tentant. Dar, după ce citești următoarele: ” Preşedintele nu are discipoli, dar îi îndeamnă pe democrat-liberali să caute un succesor, umblând cu portretele idolilor săi conservatori, fostul preşedinte american Ronald Reagan şi fosta prim-ministră a Marii Britanii Margaret Thatcher. Mizează însă mai mult pe o Doamnă de Fier în PDL decât pe exponenţii sexului tare”, spune sincer, reziști încă 4300 de semne, până la final?
Unde mai pui că Sabina nu se referă la Andreea Paul Vass, zisă și Ciocănitoarea, care și-a anunțat intenția de a candida la șefia organizației de femei a PDL. Cică Woody face asta fiindcă vass înseamnă fier. Cum s-ar zice, ea este Doamna de Fier. Să sperăm că o fură țiganii și o dau la Remat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News