Data actualizării:
Data publicării:

Copil în stare gravă, refuzat de ambulanță: "Încercaţi să ajungeţi la spital"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a autosesizat şi a solicitat o anchetă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare a unui apel la 112 în urma unui accident în care solicitantului i se spune să ducă singur un copil rănit la spital pentru că nu este nicio ambulanţă disponibilă.

Cu privire la înregistrarea audio-video lansată - astăzi - în spaţiul public privind modul de preluare şi gestionare a unui apel de urgenţă de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, în cazul unui copil rănit într-un accident rutier, facem următoarele precizări: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a autosesizat în această situaţie şi a solicitat conducerii Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa verificarea tuturor aspectelor referitoare la acest caz, precum şi raportarea tuturor informaţiilor verificate, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

În document se precizează că s-a cerut constituirea comisiei de disciplină la Ambulanţa Dâmboviţa.

Conducerea DSU a dispus măsuri pentru constituirea comisiei de disciplină la nivelul SAJ Dâmboviţa pentru evaluarea modului de preluare şi gestionare a apelului de către dispecerul de serviciu, urmând ca aspectele constatate să fie comunicate publicului interesat, precizează DSU.

O maşină s-a răsturnat, luni, în afara părţii carosabile, în zona Bolovani, judeţul Dâmboviţa, după ce şoferul nu a fost atent la drum, în accident au fost rănite patru persoane, între care şi un copil de opt ani care era inconştient imediat după accident. Ulterior, autorităţile au informat că este în comă.

În înregistrarea făcută publică se aude cum un bărbat a preluat copilul şi a plecat cu maşina spre spitalul din Titu, cel mai apropiat de locul accidentului. Pe înregistrare se aude vocea bărbatului nemulţumit că nu i se răspunde la 112, iar apoi când a vorbit cu operatorul acesta îi spune să continue drumul spre spital, că nu poate veni nicio ambulanţă spre el să preia copilul.

Încercaţi să ajungeţi la spital, nu avem ambulanţă liberă, spune operatorul 112 în înregistrare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel