Copil din Capitală, bătut cu bestialitate de un alt minor. "Te rog, lasă-mă". Mărturia unei mame: Nu iese din casă, l-au amenințat că-i dau foc
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Copil din Capitală, bătut cu bestialitate de un alt minor / Foto: Pixabay
Copil din Capitală, bătut cu bestialitate de un alt minor / Foto: Pixabay
Un copil din Capitală a fost bătut cu bestialitate de un alt minor într-un parc din Sectorul 6.

Scene de o violență ieșită din comun au avut loc într-un parc din Sectorul 6 al Capitalei. Protagoniștii au fost doi copii. Unul dintre ei l-a trântit pe celălalt și a început să-l lovească și cu pumnii, și cu picioarele. Asta deși copilul îl ruga cu ochii în lacrimi pe agresor să se oprească. Imaginile au fost difuzate de Realitatea Plus și sunt  de-a dreptul șocante.

"Te rog, lasă-mă"

"Te rog, lasă-mă. Ajutor! Te rog, lasă-mă.", spune copilul bătut pe filmare, plângând. În zadar, celălalt minor râde și nu pare că are de gând să se oprească. Totul a fost filmat și postat pe rețelele de socializare de către un prieten al agresorului care a și oprit în cele din urmă bătaia. Se pare că băiatul violent nu este la primul episod de acest gen.

VEZI ȘI: Copil, BĂTUT cu bestialitate de mai mulți tineri, în Vaslui. "Dă-i, băi. Dă-i în cap. Ține-l!" Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional. VIDEO

Mărturia unei mame

Mama unui alt copil agresat de el a mers la poliția și a dat declarații în fața anchetatorilor.

"Agresorul pe care îl vedeți în imagini l-a tâlhărit pe fiul meu și l-a deposedat de o sumă de bani, după care i-a luat și telefonul mobil. Fiul meu s-a ținut după el o anumită distanță și contra altei sume de bani s-a hotărât să îi înapoieze telefonul. Fiul meu are nevoie de consiliere la psiholog, nu mai vrea să iasă afară, se simte nesigur, îi este teamă. Se teme și să iasă în fața locuinței, a fost amenințat că i se dă foc, că îi dau foc casei. Am depus plângere la Secția 21.", a declarat mama la Realitatea Plus. 

Mama a relatat și faptul că fiul ei a fost martor la agresarea altui copil.

"Fiul meu nu-l cunoștea decât din vedere pe agresor, a asistat la o scena când agresorul îl bătea la fel pe un prieten, dar acesta, pentru că se temea, nu le-a spus nimic părinților și nu a fost depusă reclamație la poliție", a mai povestit aceasta.

Autoritățile au declanșat o anchetă după ce filmarea în care un copil este lovit până cade la pământ de un alt băiat a ajuns în spațiul public.

VEZI ȘI: Agresiunile între copii, cauze și EFECTE dureroase. Radu Leca: Rămân pentru toată viaţa, dacă nu sunt tratate la timp

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel