Copil de doi ani în comă alcoolică, după ce a fost lăsat nesupravegheat
Un copil de doi ani din localitatea vasluiană Mirceşti a ajuns la spital în comă alcoolică și cu hipotermie, după ce a fost lăsat nesupravegheat de către părinți.
Autor: Elena Anghelina
Băiatul a fost lăsat singur în casa neîncălzită și cu două căni de vin pe masă. El a băut ambele căni și a intrat în comă alcoolică. Atunci când s-au întors acasă, părinții l-au găsit dormind profund și cu temperatură scăzută. Speriați că nu au reușit să-l trezească, ei au chemat o ambulanță.
"Când am ajuns la locul solicitării, copilul se afla în comă alcoolică şi cu hipotermie, temperatura corpului fiind de 34 de grade Celsius. Este clar că băieţelul a fost neglijat de părinţi, în condiţiile în care a fost lăsat singur într-o casă neîncălzită şi cu două căni cu vin pe masă. Important este că am reuşit să-l salvăm pe copil, până la spital acesta fiind stabilizat", a declarat, miercuri, medicul de gardă din cadrul SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Copilul a rămas sub supraveghere medicală pentru a fi evitate eventualele riscuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News