Copil de doi ani, dispărut. Sute de oameni îl caută cu câini şi un elicopter
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Elicopterul SMURD a intervenit la un accident grav în județul Ialomița.
Elicopterul SMURD a intervenit la un accident grav în județul Ialomița.
Un copil de doi ani a dispărut de lângă casă şi este căutat de poliţişti, jandarmi şi câini de urmă.

Peste o sută de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători ISU şi voluntari sunt implicaţi sâmbătă în acţiunea de căutare a unui copil în vârstă de doi ani şi patru luni din cătunul Bahna, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, dispărut de acasă cu o seară înainte.

Potrivit IPJ Suceava, este vorba despre minorul David Samuel Farcaş, din cătunul Bahna, dispărut din zona domiciliului din seara de 5 ianuarie.

Căutarea a început de aseară, dar pe la 2,00 s-a sistat. Azi, la 6,00 a început. (...) Nu a fost găsit încă. Nu ştim ce s-a întâmplat. Parcă a intrat în pământ, că nu sunt pe acolo boscheţi, haznale. Nu-mi dau seama, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

La activităţile de căutare sunt folosiţi şi câini de urmă, camere de termoviziune şi un elicopter aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

Copilul are o înălţime de aproximativ 65 cm, părul negru, faţă rotundă, ten măsliniu, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul dispariţiei purta îmbrăcăminte de culoare verde, având ghete de culoare mov în picioare.

Din relatările familiei, minorul a fost văzut ultima dată jucându-se în preajma casei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel