Data actualizării:
Data publicării:

Copil de 9 ani din Botoșani, găsit în COMĂ alcoolică

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: DSU Facebook
Foto: DSU Facebook

Un copil în vârstă de 9 ani găsit din Botoșani a fost găsit în comă alcoolică. 

Un copil în vârstă de 9 ani găsit în comă alcoolică a fost dus de urgență la spital, transmite Realitatea Plus.

Copilul a fost găsit de rudele sale, doar că în momentul în care acestea au sunat la 112 au spus că băiatul a căzut într-o fântână. La fața locului au ajuns imediat două ambulanțe. Medicii au constatat că băiatul nu era nici măcar ud, dar că în schimb băuse foarte mult. Băiatul a fost transportat de urgență la spital. Protecția Copilului a deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească ce s-a întâmplat și cum  ajuns copilul în această stare.

Fată de 12 ani aproape de comă alcoolică

Un caz similar s-a întâmplat în luna ianuarie atunci când o tânără în vârstă de 12 ani a ajuns de urgență la spital după ce împreună cu mai mulți prieteni au consumat băuturi alcoolice.

Evenimentul a avut loc la Galați când mai mulți tineri de aceeași vârstă s-au întâlnit acasă la unul dintre ei și au început o mică petrecere. Întâlnirea a fost stropită din plin cu vin. Când fata a vrut să plece acasă, din cauza cantității mari de alcool ingerat în scurt timp, a leșinat. Prietenii ei s-au speriat și i-au sunat pe părinții acesteia. Aceștia au venit și au luat-o și au transportat-o la spital. Medicii au efectuat spălături stomacale și au hrănit-o artificial prin perfuzii și apoi i-au dat voie să plece acasă. Părinții au spus atunci că după pățania prin care au trecut, fata a a fost pedepsită.

Alți trei copii au intrat în comă alcoolică după ce au fost cu colindul în noaptea de Anul Nou. Totul s-a întâmplat într-un sat din Vaslui. După ce au strâns banii de la colindat, cei trei minori, doi băieți și o fată, au fost la barul din sat și au cumpărat coniac pe care l-au băut pe străzi. Prima care a leșinat a fost fata în vârstă de 12 ani, iar mai apoi li s-a făcut rău și celor doi băieți. Aceștia au reușit însă să alerteze o localnică ce a sunat la 112. Medicii au stabilit că cei trei copii aveau în jur de 1,8 g/l alcool pur în sânge. După ce au primit îngrijiri medicale minorii au fost externați și preluați de părinți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel