Copil de 7 ani, rănit grav de statuia din PMB. Nicușor Dan se spală pe mâini, deși el a deschis holul pentru cetățeni: Vor intra pe uşa din faţă, aşa cum face orice proprietar
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto Antena 3
foto Antena 3
O televiziune apropiată lui Nicușor Dan a difuzat filmarea din clădirea Primăriei Municipiului București cu momentul în care o statuie cade peste un copil de 7 ani, rănindu-l grav. Copilul este în stare gravă, la terapie intensivă, iar tatăl său, prezent în Primărie pentru a depune o petiție, este în stare de șoc. Până în mai 2021, holul respectiv era destinat doar primirilor oficiale, cu covor roșu. 

Imaginile transmise prezintă momentul în care copilul se urcă pe soclul exponatului și coloana cade peste acesta. În mod absolut evident, sunt imagini de pe camerele de supraveghere și nu au cum să aibă o altă sursă decât PMB, prin angajații săi cu acces la CCTV. 

Odată cu prezentarea publică a imaginilor, a fost activată strategia de ”nevinovăție”, de scăpare a primarului general Nicușor Dan. Se invocă faptul că respectivul copil era nesupravegheat. Dar nesupravegheată și neasigurată a fost și statuia (vom reveni asupra acestui aspect).

În contextul în care se încearcă să se arunce vina pe părinte și pe lipsa de supraveghere a minorului, jurnalistul Val Vâlcu atrage atenția: 

Nicușor Dan, primul expus

”Holul Primăriei nu este o junglă plină de pericole. De fapt, Nicușor Dan se teme pentru că el este primul expus. În cazul de față, el însuși a decis folosirea acelui spațiu pentru public, într-o acțiune de PR în care a spus că deschide ușa Primăriei pentru ca bucureștenii să intre pe holul principal. Acel hol era folosit doar pentru primirea unor delegații, pentru întâlniri oficiale. Este evident că statuile expuse acolo, în holul respectiv, nu erau pentru copiii delegațiilor oficiale, pentru că delegațiile oficiale nu merg cu copiii de mână la Primărie. În momentul în care Nicușor Dan a decis ca acest spațiu să fie utilizat de public, trebuia să se asigure că nu sunt elemente structurale care să pună în pericol cetățenii. Este clar culpabil. Nu-ți iei măsuri speciale când intri în holul Primăriei. În goana după imagine, a deschis holul fără a se gândi că poate vin și părinți cu copilul de mână. În restaurante sau în spațiile comerciale, când spală pe jos, se pune o atenționare cu ”atenție, podea udă”, nu se merge pe ideea că omul trebuie să fie cu ochii în patru. 

În acest caz, statuia nu era ancorată. Pentru că dacă un copil se urcă pe soclul statuii lui Mihai Viteazul, nu-i cade Mihai Viteazul în cap, este fixată statuia. 

Statuia din PMB putea să cadă la un cutremur, nu numai când o lua un copil în brațe. Deci în momentul în care a făcut mișcarea de PR, primarul Nicușor Dan a devenit responsabil prin faptul că nu s-a asigurat că toate elementele de acolo nu sunt de natură a pune în pericol cetățenii. Putea să se sprijine orice alt cetățean de statuie, un cetățean obosit sau unul căruia i s-a făcut rău. Și asta pentru că nu era un loc asigurat. Statuia nu se afla într-un spațiu delimitat ca atare, ca la muzeu, unde, între sculpturi și public,  există o sfoară roșie care impune o limită de distanță de siguranță pentru cetățeni, dar și pentru exponat. Or, în cazul acesta, nu exista nicio formă de delimitare între sculptura de zeci de kilograme, neasigurată pe soclu, și public. Se putea ca o persoană care se sprijinea de statuie să o împingă peste altcineva, de exemplu”. 

Ce a transmis PMB, ca reacție la incidentul grav

Primăria Capitalei transmite că minorul era însoțit de tatăl său, deci în grija părintelui, nu a Primăriei, dar și că statuile erau expuse acolo din 2016, deci nu din dispoziția lui Nicușor Dan. 

”Luni, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București, a avut loc un accident implicând un copil de 7 ani, însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme.

Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient. Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital. 

Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție” arată comunicatul PMB. 

Ce spunea Nicușor Dan când a deschis holul Primăriei, în mai 2021

Dar, ceea ce uită să spună Primăria Capitalei este că holul respectiv, unde statuile sunt din 2016, era pentru covorul roșu, pentru primirea delegațiilor oficiale, nu pentru toți cetățenii care doresc să intre în Primărie. Însuși primarul a spus, în momentul în care a deschis ușa din față, că cetățenii vor intra ca orice proprietar, pe respectiva intrare. 

”Am promis în campanie un lucru foarte firesc. Am spus că această instituţie aparţine bucureştenilor şi scopul ei este să îi deservească. Că nu este normal ca uşa din spatele meu să fie folosită o dată la două luni cu covor roşu pentru diverse evenimente, iar bucureştenii să intre prin locurile care sunt în stânga şi în dreapta. Când am preluat mandatul, erau condiţii şi restricţii din cauza pandemiei şi am considerat că nu e oportun să dăm semnalul deschiderii, ci, din contră, să dăm semnalul că oamenii trebuie să reducă interacţiunile. Am spus că vom deschide uşa Primăriei când vom avea 100 de cazuri de coronavirus pe zi, în Bucureşti. Suntem în această situaţie şi sunt foarte fericit în acest moment să deschidem uşa din faţă a Primăriei şi să le spunem că din acest moment vor intra pe uşa din faţă, aşa cum face orice proprietar” spunea Nicușor Dan, la acel moment. 

Firea: Pe Nicușor Dan nu l-a interesat ce a spus ISU

Gabriela Firea a reacționat la tragicul eveniment, simțindu-se vizată, spunând că oricum scenariul aprobat de ISU nu prevedea ca respectiva ușă să fie destinată cetățenilor și nu întâmplător alte două uși de acces erau pentru aceștia. 

”O spun clar, este un accident nefericit! Totuși, situația putea fi evitată dacă Nicușor Dan nu lua, plin de avânt triumfal, măsura populistă de a permite accesul cetățenilor pe ușa din față a clădirii. Acest acces nu era întâmplător permis doar delegațiilor oficiale pe ușa principală a clădirii. Scenariul de securitate la incendiu aprobat de ISU stabilește că cetățenii pot intra în primărie pe cele două intrări laterale din strada Ellie Radu și strada Anghel Saligny. Însă Nicușor Dan se hrănește din declarații populiste. Pe primarul general nu l-a interesat ce a spus ISU referitor la siguranța oamenilor, ci doar propria imagine. Așa au apărut, din păcate, consecințele nedorite ale unei acțiuni făcute pentru “a da bine” în spațiul public” a transmis și Gabriela Firea, ca reacție la mesajul PMB. 

Însă, faptul că un primar a amplasat statuia și celălalt a deschis intrarea, nu-l exonerează pe vreunul. Indiferent de destinația finală a spațiului, sunt puși în pericol cetățenii, copii sau reprezentanți din delegații oficiale, prin amplasarea/prezența respectivelor coloane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel