Data publicării:

Copil de 6 ani, agresat sexual pe câmp de un tânăr de 22 de ani

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Un bărbat de 22 de ani ar fi agresat sexual un copil de 6 ani, pe un câmp din localitatea Zădăreni, Arad.

Potrivit Mediafax, este anchetă la Arad, după ce un bărbat în vârstă de 22 de ani ar fi agresat sexual un copil de 6 ani pe un câmp din localitatea Zădăreni, județul Arad. Polițiștii arădeni au fost sesizați prin apel la 112, sâmbătă, despre o agresiunea sexuală asupra copilului în vârstă de 6 ani, pe un câmp de pe raza localității Zădăreni.

Oamenii legii l-au reținut pe cel bănuit de această faptă, un tânăr în vârstă de 22 de ani. În prezent, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Detaliile crimei de la Corbu au înspăimântat comunitatea

 

Criminalul de la Corbu le-a povestit anchetatorilor toate detaliile crimei care a îngrozit o întreagă comunitate. Conform procurorului de caz, acesta ar fi consumat droguri toată ziua dinaintea crimei. Procurorul de caz Viorel Teliceanu a spus că suspectul crimei de la Corbu a fost reţinut pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: de omor calificat, tâlhărie calificată şi viol. „Autorul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor, ne-a dat şi detalii, s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul acestuia unde au fost găsite mai multe bunuri care probează în mod complex cu săvârşirea faptelor ce i se impută“, spune procurorul.

Furt de 250 de lei, crimă şi viol

 

Viorel Teliceanu a declarat că bărbatul respectiv a furat 250 de lei şi pentru a ascunde adevărul motiv al comiterii faptelor a transmis că ar fi dorit să se răzbune. Anchetatorii au găsit şi maceta cu care s-a săvârşit crima, hainele pe care autorul le avea asupra lui, dar şi pe cele aruncate la o pubelă de gunoi pentru că-i era teamă autorului că-i vor rămâne amprentele pe bunurile respective.

"El a venit pregătit cu cagulă, cu mască, cu mănuşi, dar la un moment dat una dintre mănuşi i-a căzut şi s-a gândit că-i pot rămâne amprentele”, a declarat procurorul Viorel Teliceanu.

După ce a intrat în casa vecinului, agresorul a mers în dormit unde se afla victima, cu soţia sa şi cu un copil şi a început să îl lovească pe bărbat cu maceta. Apoi pe soţia acestuia, pe băiat şi pe fiica cea mică i-a închis în baie, iar pe fata cea mare a violat-o în living. Bărbatul a povestit anchetatorilor că avea nevoie de bani pentru droguri. „Autorul a explicat că motivaţia de bază a fost că avea nevoie de bani întrucât era consumator de droguri. În ziua respectivă a consumat droguri, cam toată ziua.”, a menţionat Teliceanu.

VEZI ȘI: Criminalul de la Corbu, mărturie cutremurătoare în faţa anchetatorilor. Cum s-a petrecut tragedia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel