Copil cu handicap căzut pe geam de la etaj. Ar fi fost aruncat
Un copil cu handicap de doar șase ani este în stare gravă la spital. El era într-o școală pentru elevi cu nevoi speciale. Se presupune că acest copil a fost împins de la fereastră de o colegă de 20 de ani, care are afecțiuni psihice.
A fost făcut un apel la numărul unic de urgență 112 de un angajat al școlii speciale. Nu se știe dacă cei doi copii erau supravegheați de cineva, nu se știe nici ce căutau împreună un copil de șase ani cu nevoi speciale și o fată de 20 de ani cu acțiuni psihice. Se fac cercetări în acest moment, potrivit Antena 3.
"Nu știu dacă acum putem vorbi de suprapopulare a școlilor speciale. Unii dintre acești copii au și însoțitor. Soluții s-ar putea găsi tocmai înspre binele copilului, pentru ca acesta să nu fie pus în pericol", a spus Theodora Bertzi.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dănuţ Dinu, a declarat că în jurul orei 13.45 a fost primit un apel prin 112 că un băieţel de 6 ani de la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale din Câmpulung Muscel a căzut de la primul etaj al instituţiei. El a precizat că băieţelul este în stare gravă, fiind dus la spitalul din Câmpulung Muscel.
La rândul lor, reprezentanţii Serviciului Judeţeran de Ambulanţă Argeş au declarat că, iniţial, au primit un apel prin 112 pentru a interveni la un copil care suferise o criză de epilepsie, însă ulterior au fost anunţaţi că băiatul a fost dus la spital cu o maşină, fără a se aştepta intervenţia Serviciului de Ambulanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News