Data publicării:

Copil căzut în fântână. A fost externat

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Copilul care a căzut în fântână în urmă cu două săptămâni, în comuna Balta Sărată, a ajuns cu bine acasă, fiind externat dintr-un spital din Capitală. 

Băiatul a fost externat, miercuri, din spitalul Grigore Alexandrescu şi a plecat spre Balta Sărată împreună cu părinţii, dar a ajuns la domiciliu doar alături de tatăl său deoarece mama, însărcinată în luna a noua, a intrat pe drum în travaliu şi a fost nevoită să se oprească la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, unde a născut o fetiţă. 

"Avem o fetiţă de trei kilograme şi jumătate. Ne aşteptam să nască. Chiar ne-am grăbit. De aceea am şi întârziat. Despre băieţel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulţumesc pompierilor şi medicilor - că mi-au ajutat copilul să se facă bine. De când am plecat de aici am stat numai lângă copil. Am strigat la el 'Dănuţ, tati, te rog eu mult deschide ochişorii!' A deschis ochişorii şi s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Pascu, tatăl copilului. 

În urmă cu două săptămâni, copilul în vârstă de un an şi opt luni a căzut în fântâna din curtea casei într-un moment de neatenţie a mamei. Echipele de intervenţie de la ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Olt şi Dolj au încercat mai bine de zece ore scoaterea lui la suprafaţă, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel