Existența unei astfel de asociații în care sunt copiii sunt izolați în vârf de munte, cumulată cu acuzațiile și care a culminat în cele din urmă cu arestarea celui care își spune Adi de la Brad, naște tot mai multe semne de întrebare cu cele petrecute în acele adăposturi.
Avocatul lui Adi de la Brad, cel care conducea asociația "Copiii Soarelui" și care a fost arestat pentru 30 de zile a lansat acuzații extrem de dure și spune că nimeni nu ar fi stat acolo împotriva voinței sale.
"Acest dosar de urmărire penală este o mizerie și intră în sfera politicului pentru că se urmărește preluarea celor 50 de hectare de teren care aparțin asociației culturale "Copiii Soarelui". În al doilea rând se urmărește ca acești copii să fie preluați de DGASPC. Ce legătură au ei cu copiii ai căror părinți sunt cu ei în permanență, au grija lor, sunt bine crescuți, sunt la școală online, sunt la școli private. Legea 1/2011 privind învățământul din România nu prevede în mod expres că trebuie copilul să învețe la școală în România, deci nu este un hotar al legii dacă înscrii copilul la o școală privată în America. Infracțiune de care este acuzat clientul meu sunt viol, șantaj, împiedicarea accesului la învățământ general obligatoriu și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Vreau să vă spun că meditația nu este o profesie, să ne înțelegem. Nu este o profesie în care stai opt ore la muncă si iei niște bani. În al doilea rând, nu poți să vii după șapte ani ca persoană vătămată și să spui că ai fost violată fără avea minimum de probe. Cum îți permiți să faci astfel de afirmații fără să dovedești în vreun fel modalitatea exercitării infracțiunii de viol. Nu există un raport medico-legal, nu există un raport de constatare a probelor biologice. Mai nou în România, numai cine nu vrea nu emite mandat de arestare. Să nu vă mire faptul că la Brad modalitatea injustă de a se exercita față de acești oameni se realizează abuziv. Vreau să vă spun că părinții copiilor și toți cei din comunitate vor depune plângeri penale împotriva acestui procuror și împotriva tuturor polițiștilor si jandarmilor cu care au intrat intempestiv peste aceștia fără să aibă la ora respectivă mandat de percheziție. Li s-au luat bunuri care nu aveau legătură cu infracțiunile de care este acuzat clientul meu. Terenul este al asociației, nu are nici o treabă cu clientul meu. Este el reprezentantul asociației," a spus Aurel Moldovan la Antena 3.
Monica Tatoiu: "Care e obiectul de activitate și cine vă finanțează?"
În discuție a intervenit și Monica Tatoiu care l-a întrebat pe avocat care este obiectul de activitate și cine finanțează această asociație.
"Obiectul de activitatea este descoperirea culturii istoriei României și dezvoltarea în aer liber a oamenilor care vor să trăiască bine prin meditație. Nu avem finanțatori, s-au primit donații din partea celor care au vrut să contribuie cu sume de bani în urma meditațiilor ce au fost făcute acolo," a mai spus avocatul Aurel Moldovan.
"Eu vreau să vă spun că sunt costuri uriașe într-o organizație, eu lucrez într-o fundație din 2008. Sunt impozite, cheltuieli. Ați spus că acei copii învață online, dar cum fac ei să învețe, au internet 4G în vârful munților?" a continuat Tatoiu.
"Acești oameni au tot ce le trebuie, sunt intelectuali, au venit cu banii lor și au investit acolo: au laptop, au internet", a mai răspuns avocatul.
"Copiii soarelui". Ce a găsit poliția la asociația din vârf de munte
Reamintim că poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale”.
Bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol. Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu al minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului roman.
Polițiștii, jandarmii și luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale au făcut 14 percheziții, ocazie cu care au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.
Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în prezența reprezentanţilor DGASPC Hunedoara, care au evaluat situația celor 23 minori prezenți, la fața locului fiind prezente și două echipaje medicale, având în vedere faptul că în cadrul acestei comunități se aflau și femei însărcinate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”