Copiii, cei mai buni detectori de „fake news”
Copiii au devenit detectorii de „fake news”. Cum au ajuns să descopere tinerii minciunile din mediul online.
Potrivit unui studiu efectuat de Ofcom, copiii au devenit foarte sceptici în privinţa fluxului de informaţii şi se documentează amănunţit, pentru a descoperi ştirile false.
Potrivit Daily Mail, mai bine de jumătate dintre copiii cu vârste între 12 și 15 ani din Marea Britanie folosesc rețelele sociale, precum Facebook și Twitter, pentru a se informa și se documentează mai profund în privința știrilor din fluxuri. Mai exact, aceştia vor să vadă dacă se confruntă cu fenomenul „fake news” sau informaţiile sunt cu adevărat reale.
Conform studiului, 86% dintre copii încearcă „măcar o dată” să verifice veridicitatea ştirilor, din mai multe surse, precizează studiul Ofcom.
Analiza dezvăluie îngrijorarea majoră cu privire la ştirile fictive care sunt „plantate” online - deseori de grupuri rău-intenţionate, care doresc să dezinformeze.
Trei sferturi dintre tinerii cu vârste între 12-15 ani care descoperă ştiri false îi atenţionează pe ceilalţi.
O treime a precizat că îşi vor informa părinţii sau prietenii cu privire la ştirile false descoperite mai ales în mediul online. Mai mult, 14% vor raporta fake news-urile direct la administratorii Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News