Copiii de la o grădiniță din Iași stau în frig, la 16 grade. Părinții se plâng și de firma de catering
Scandal la o grădiniță din Iași. Copiii stau în frig, la 16 grade.
Părinții de la Grădinița nr. 11 din Iași, care aparține de Școala Gimnazială „Ion Neculce”, s-au revoltat după o serie de decizii ciudate ale Consiliului de Administrație și incidente petrecute la sediul unității de învățământ. Conform unor discuții interne și fotografii intrate în posesia Ziarului de Iași, părinții se plâng de faptul că în momentul de față copiii lor stau în frig în clase, la 16 grade, după ce s-a stricat centrala grădiniței. Faptul a fost confirmat pentru sursa citată de Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean.
Mai mult, de la debutul acestei ierni s-ar fi schimbat furnizorul de catering de trei ori, de două ori fără știrea părinților, iar copiii ar fi mers acasă spunând că le este foame și că nu au mâncat pentru că nu a fost mâncarea bună.
Părinții spun că cei mici s-au plâns de prea multe ori ca să-i bănuiască de invenții, iar o fotografie trimisă de personalul grădiniței către părinți arăta standarde foarte reduse: omleta pe care ar fi trebuit să o primească copiii e un ou bătut ars, făcut la tigaie, și servit ca un sandvici cu două felii de pâine.
Furnizorul responsabil de "omleta sandvici" s-a retras din contractul cu grădinița la o zi după o inspecție făcută de DSP Iași, după plângerile făcute de părinți.
Părinte: S-a lăsat cu amenințări de ambele părți
"Nu mai au centrală care funcționează de vreo trei săptămâni, în perioada în care a fost frig, au fost copii care s-au îmbolnăvit. Dar problema este că nu ne-au spus nouă, părinților, că – oameni buni, nu mai avem centrală, dacă vreți, îi aduceți pe copii pe răspunderea voastră. Am aflat că ne-au spus copiii acasă că le este frig, săptămâna trecută, după ce a trecut ceva timp deja", a spus unul dintre părinți.
Ba mai mult, acuză părinții, conducerea grădiniței îi încuraja să își țină copiii acasă, spunându-le că este "o epidemie de scarlatină și să nu se îmbolnăvească". Când au întrebat însă la alte unități școlare, și chiar la școala de care aparține din punct de vedere administrativ grădinița, nu le-a mai spus nimeni despre o eventuală epidemie. Părinții cred că erau astfel încurajați să stea cu copiii acasă în speranță că se va rezolva problema cu centrala.
"Când părinții au aflat, a fost scandal, oamenii revoltați, s-a lăsat cu amenințări de ambele părți. Fiindcă scandalul acesta a venit peste cel cu mâncarea și nervii erau întinși la maximum. Nici până în momentul de față nu pot să cred că în imaginea aceea, pe care o aveți și dumneavoastră, este o omletă", povestește un alt părinte.
Firma de catering, schimbată fără informarea părinților
Părinții spun că au existat cazuri, iarna trecută, de toxiinfecție alimentară, astfel că s-a luat decizia de a se schimba furnizorul. De comun acord, într-un ședință a Consiliului de Administrație la care au participat și părinții, s-a selectat o nouă firmă de catering prin vot. La mijlocul lunii martie, însă, ceva s-a schimbat în comportamentul copiilor.
"Începând cu 15-16 martie, am observat că cei mici, când îi întrebam, spuneau că nu au mâncat, că era «mămăliga stricată», mâncarea rea. Acum e clar că nu îi crezi de fiecare dată, dar eu am doi copii, amândoi acolo, și alți părinți s-au plâns de același lucru. Așa că am întrebat pe grupul comun de WhatsApp, iar directoarea ne-a răspuns că, de fapt, firma de catering a fost schimbată pe 7 martie fără să fim anunțați. I-am spus: "de ce nu ne întrebați și pe noi?", dar ea ne-a răspuns că dacă nu ne convine, să ne luăm copiii și să îi mutăm la altă grădiniță", a spus același părinte.
Mai mulți părinți au făcut plângere la Inspectoratul Școlar Județean și la Direcția de Sănătate Publică. Iar joia trecută, pe 23 martie, DSP Iași a mers la sediul unității școlare în control. Părinții au fost anunțați în seara aceleiași zile că s-a încheiat contractul cu firma de catering, iar ulterior a fost încheiat un alt contract, cu o altă firmă. Direcția de Sănătate Publică Iași a confirmat pentru sursa citată faptul că a fost efectuat un control la grădinița respectivă, iar inspectorii au confirmat că temperatura nu era potrivită pentru desfășurarea activității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News