Copiii au sunat la 112 pentru apă. Drulă cere scuze după scandalul accidentului feroviar
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a susținut, vineri, o conferință de presă, în urma accidentului feroviar de la Fetești.

Potrivit Antena 3, copiii care s-au aflat blocați ieri în tren au sunat la 112 pentru apă. 

„Situația trenului de ieri a fost nefericită, o regret nespus! Îmi cer scuze pentru această situație! Am cerut CFR Călători un raport detaliat despre cum să îmbunătățim procedurile în astfel de situații. Cauzele acestui blocaj major au fost acel accident și furtuna din București. Voi primi raportul! (...) E posibil să se mai întâmple astfel de cazuri. Ce am cerut CFR Călători și Infrastructură este să facem tot ce este omenește posibil să evităm astfel de situații, iar, dacă se întâmplă, să minimizăm impactul”, a spus ministrul Drulă, vineri, 30 iulie. 

Potrivit ministrului, ceea ce se întâmplă acum este consecința subfinanțării cronice din ultimii 30 de ani, când tot ce s-a făcut a fost „cârpeală”.

Trenul IR1991, care a acumulat multe ore de întârziere din cauza furtunilor, a ciocnirii din gara Fetești a două trenuri și căruia i s-a defectat și locomotiva, ar putea fi un subiect de film, a spus vicepremierul Dan Barna, la Digi24. În context, vicepremierul a vorbit și despre activitatea directorului CFR Călători, Ovidiu Vizante, care a afirmat într-o discuție televizată că nu el trebuie întrebat de soluții pentru călătorii blocați pe câmp, în două trenuri. Premierul Florin Cîțu i-a cerut ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă să îl demită pe directorul CFR SA, Ovidiu Vizante, spunând că, „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”.

„A fost o replică nefericită”, a spus Dan Barna, apreciind că oamenii ar trebui judecați după fapte, nu după vorbe, iar directorul este în funcție de numai trei luni. Dan Barna a promis o evaluare a activității lui Vizante.

Directorul CFR, explicații după ce a spus că nu el trebuie întrebat de călătorii blocați în trenuri

Ovidiu Vizante a transmis, joi, explicații după ce a spus că nu el trebuie întrebat de soluții pentru călătorii blocați pe câmp, în două trenuri. Într-una dintre garnituri se aflau peste 30 de elevi care veneau din tabără, de la Costinești.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a spus că vrea să explice contextul afirmației de joi dimineață într-o discuție telefonică de la Antena 3.

„A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a zis Vizante.

Directorul CFR Călători a dat asigurări că pasagerilor că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel