Data publicării:
Copie Evanghelie după Marcu, descoperită în masca unei mumii egiptene
Un text despre care specialiştii sunt de părere că este cea mai veche copie a primei Evanghelii, cea a lui Marcu, Evanghelie scrisă în primul secol după Hristos, va fi publicat curând în premieră mondială.
Până în acest moment, cea mai veche copie a unei Evanghelii datează dintre anii 101-200 după Hristos, pe când textul nou descoperit pare să provină din jurul anului 90.
Evanghelia din primul secol a fost scrisă pe un strat de papirus care a fost ulterior folosit pentru crearea unei măşti mortuare. Cu toate că mumiile marilor faraoni egipteni purtau măşti din aur, mumiile egiptenilor obişnuiţi erau făcut adesea din straturi de papirus sau de in, vopseluri şi clei de oase, potrivit Live Science.
Cum papirusul era scump în acele timpuri, oamenii adesea foloseau bucăţi de papirus deja scrise sau folosite anterior.
Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit o tehnologie care permite scoaterea cleiului măştilor din papirus fără ştergerea cernelii, astfel încât textele să poată fi apoi citite.
Citește și: DESCOPERIRE în CRANIUL unei MUMII. "Detaliile sunt de-a dreptul incredibile"
Evanghelia de secol I, este doar unul dintre sutele de noi texte străvechi la a căror descifrare lucrează o echipă complexă de specialişti, după cum afirmă şi Craig Evans, cercetător şi specialist în Noul Testament, din cadrul Acadia Divinity College din Wolfville, Nova Scotia.
Un mare dezavantaj în aceste cercetări este reprezentat de faptul că masca mortuară este distrusă destul de serios, iar specialiştii se străduiesc şi la această oră să găsească o metodă pentru obţinerea întregului text.
Craig Evans mai afirmă că masca mumiei a fost autentificată în urma unor teste cu izotopi de Carbon 14, precum şi după studierea scrisului de mână şi compararea acestuia cu inscripţiile de pe celelalte documente găsite laolaltă cu masca.
Totuşi, unii specialişti precum Robert Mazza din cadrul Universităţii din Manchester se opune distrugerii măştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News