Copa America debutează vineri în Brazilia
Copa America - Deși mai sunt două zile, doar 65 la sută din bilete au fost vândute pentru competiția americană.
Organizatorii competiţiei de fotbal Copa America, turneu care debutează vineri în Brazilia, au anunţat, miercuri, că au vândut 65 la sută din biletele pentru meciurile acestei ediţii, cu 5 la sută mai puţin decât obiectivul fixat iniţial pentru această dată, informează AFP. 'Ca la orice produs, întotdeauna există unele (meciuri) foarte apreciate şi altele care nu stârnesc interes', a declarat directorul general al Comitetului de organizare, Agberto Guimaraes, în cadrul unei conferinţe de presă la stadionul Morumbi din Sao Paulo.
Guimaraes, fost responsabil al Jocurilor Olimpice 2016 de la Rio, a declarat că organizatorii se aşteptau să vândă 70 la sută din locuri până pe 12 iunie, dar îşi păstrează optimismul, apreciind că debutul competiţiei va genera un interes crescând pentru public. 'Noi sperăm să avem vânzări reuşite', a adăugat responsabilul brazilian.
Din cele 26 de meciuri disponibile pentru vânzare, inclusiv sferturile de finală, două în mod special, care se vor desfăşura la Belo Horizonte, au atras până acum cel mai puţin interesul: Bolivia - Venezuela (22 iunie) şi Ecuador - Japonia (24 iunie). Conform presei locale, mai puţin de 5.000 de bilete au fost vândute pentru fiecare din aceste două meciuri programate pe stadionul Mineirao, care poate găzdui 62.000 de persoane.
Meciul de deschidere de vineri, dintre Brazilia şi Bolivia, programat pe stadionul Morumbi, cu o capacitate de 67.000 de locuri, organizatorii contează, în schimb, va fi unul cu casele închise. Copa America va avea loc în Brazilia în perioada 14 iunie - 7 iulie.
Citește și: Proces Neymar - Acuzatoarea, lovitură din partea avocatului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News