Data publicării:

Coordonator Pro România anunță trecerea la PNL: Suntem obligați să încercăm

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Unul dintre oamenii importanţi din Pro România, Paul Gheorghe, a luat decizia să se întoarcă în PNL, după ce o perioadă a coordonat filiala Pro România de la Sectorul 3. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Așa cum am spus-o în repetate rânduri, decizia mea de a intra în politică a venit 100% din dorința de implicare și nu din nevoia de apartenență la un anumit partid.

Am considerat, încă de la înființare, că valorile și dorința de schimbare impregnate la acel moment de Pro România sunt apropiate de valorile mele, așa că am hotărât să mă alătur. Însă timpul și mai multe momente de reflecție mi-au arătat că nu a fost așa.

Astfel, am decis ca începând din 2 februarie 2020 să mă reîntorc în echipa PNL Sector 3. PNL este partidul care, în acest moment, arată cel mai mult dorința de reformă. După mai multe discuții am realizat că obiectivele acestora corespund cu ale mele și sunt convins că, împreună, vom reuși să schimbăm în bine viitorul țării.", a scris Paul Gheorghe pe Facebook. 

Mesaj pentru Pro România 

"Le mulțumesc tuturor colegilor din Pro România pentru sprijinul oferit și pentru încrederea acordată. Îmi doresc ca o mare parte dintre aceștia să vină alături de mine în PNL, iar cei care aleg să rămână în PRO România București Sector 3, să continue proiectele bune pe care l-am pornit împreună.

Decizia de a schimba partidul este strict personală și vine din dorința de a schimba în bine această țară, pe care o vom lăsa moștenire copiilor noștri. Suntem obligați să încercăm!

Acum mă întorc acasă!", a mai scris politicianul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel