Cooperare internațională în aplicarea legii la extrădarea lui Cătălin Cherecheș reținut pentru luare de mită
Data publicării:
Autor: Mihai Preda
WhatsApp
Inquam Photos / Paul Ursachi
Inquam Photos / Paul Ursachi
Într-un comunicat oficial emis de către Poliția Română, s-a confirmat despre Cătălin Cherecheș, din Baia Mare, reținut în Germania, că este în tranzit spre România pentru a-și executa pedeapsa.

Poliția Română a precizat într-un comunicat: 

”La acest moment, urmăritul internațional din Baia Mare se află în deplasare, către România. 

Acesta va fi predat de către partenerii străini unei echipe din cadrul Poliției Române, care îl va prelua de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Acesta va fi introdus într-un penitenciar, pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
 
Reamintim că, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, a fost aprobată predarea bărbatului către autoritățile din România.

În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, bărbatul, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. 

Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în soluționarea acestui caz”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel