Controversatul Cristi Danileț a aprins spiritele. USR, gest de sfidare, ca Stelian Ion cu boxa
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
foto captură video
foto captură video
Echilibrul de care ar trebui să dea dovadă și pe care să-l transmită un judecător al CCR nu pare să fie un element care să descrie imaginea lui Cristi Danileț.

Au existat mari supărări ce au răsunat în mediul online, în diferite publicații sau pe rețelele sociale, din cauza nesusținerii pentru Cristi Danileț în funcția de judecător al CCR. Înainte de toate, să nu uităm că acesta este suspendat din magistratură tocmai din cauza controverselor generate de modul în care s-a prezentat în spațiul public, pe TikTok mai ales. 

O imagine încă de la început controversată și divizatoare, Cristi Danileț nu se remarcă în spațiul public ca tehnician sau independent. Figura sa este de ”spre politician”, acțiunile sale de-a lungul timpului având conotații oarecum legate de sfera politică. Și această propunere pentru funcția de la CCR a venit cu susținerea USR. Cristi Danileț spunea că nu a negociat nimic. Între timp, este membru fondator al unui ONG alături de o politiciană USR, printre alții. 

Dincolo de faptul că judecătorul suspendat din magistratură nu inspiră imaginea unui judecător ”mai presus”, el a împărțit dintotdeauna lumea în două. În timp ce unii îl consideră foarte bun, alții îl consideră foarte slab. În plus, unei părți a societății îi repugnă personajul Danileț, fiind dincolo de a nu-l simpatiza. Urmăritorii de pe TikTok nu-l propulsează pe Cristi Danileț în topul simpatiei, ci, așa cum vedem, îl aruncă la periferia profesiei. 

Pe de altă parte, în aceste condiții deloc echilibrate, USR-ul a făcut un gest de sfidare. Nu ai cum să vii cu o asemenea susținere, să afirmi că e bun tocmai acel judecător pe alții nu-l digeră, doar ca să te remarci tu ca diferit. Dacă tot e vorba de egalitate de șanse, USR ar fi trebuit să vină cu propunerea unei femei în această funcție, să fie politically correct și-n concordanță cu demersurile europene. Prin urmare, să vii cu o astfel de provocare e ceva pueril, e ca gestul lui Stelian Ion cu boxa.  

Să nu uităm, în același timp, că, înainte de a fi dat afară - recent- din magistratură, din cauza felului în care reprezintă funcția în spațiul public, el a fost dat afară din Consiliul Superior al Magistraturii. 92 de judecătorii i-au votat revocarea, după ce judecătoriile din țară cât și majoritatea Curților de Apel au decis să fie dat afară la pachet cu Alina Ghica din CSM, marcând un precedent în istoria Consiliului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel