02 poliţişti din cadrul IPJ Ilfov, împreună cu 134 de jandarmi ilfoveni, 2 reprezentanţi ai ITM Ilfov şi 2 reprezentanţi ai DSP Ilfov, au desfăşurat activităţi de verificare pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi a celor privind distanţarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, pieţe, târguri, terase, benzinării şi la agenţii economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov.
De asemenea, au fost desfăşurate activităţi de verificare a respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse de autorităţi privind deplasarea/circulaţia în localităţile în care a fost instituită măsura de carantinare zonală, respectiv Clinceni, Dobroeşti, Bragadiru, Chiajna, Cornetu, Otopeni, Berceni, Popeşti Leordeni, Tunari, Domneşti, Jilava, Pantelimon, Voluntari, Chitila, Ciorogârla, Jilava, Măgurele, Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov, Glina, Ştefăneştii de Jos, Dragomireşti-Vale, Cernica, 1 Decembrie, Copăceni şi Gruiu. Alături de poliţiştii şi jandarmii ilfoveni, la aceste activităţi au participat şi 74 de poliţişti locali, informează Prefectura Ilfov.
Peste 400 de amenzi
În urma acţiunilor de control, au fost verificate 241 de societăţi comerciale de pe raza judeţului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicţiilor pe timpul stării de alertă şi au fost identificate 282 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală şi interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie.
De asemenea, au fost verificate 367 de mijloace de transport persoane din judeţul Ilfov. În contextul acţiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate 400 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum total de 72.000 lei, dintre care
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol