Data publicării:

Aspirantul la funcția de președinte al Turciei, mesaj dur către Rusia: ”Luați mâna de pe statul turc”

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Kemal Kılıçdaroğlu, CC BY 3.0, via Wikimedia Commons
Sursa Foto: Kemal Kılıçdaroğlu, CC BY 3.0, via Wikimedia Commons

Kemal Kılıçdaroğlu, liderul opoziției turce care speră să-l înlocuiască pe Recep Tayyip Erdoğan în funcția de președinte, a acuzat Rusia că răspândește conspirații și falsuri profunde înainte de alegerile din acest weekend.

Alegeri prezidentiale 2024

„Dragi prieteni ruși. Sunteți în spatele montajelor, conspirațiilor, falsurilor și casetelor care au fost expuse ieri în această țară”, a spus el, fără a oferi alte detalii. ”Dacă vreți prietenia noastră după 15 mai, luați mâna de pe statul turc. Suntem în continuare în favoarea cooperării și prieteniei”, a continuat Kemal Kılıçdaroğlu, candidat la funcția de președinte al Turciei, potrivit Politico.

Comentariile au venit la câteva ore după ce un alt candidat al opoziției, Muharrem İnce, a anunțat că se retrage din cursa prezidențială.

Candidatul turc la președinție, Muharrem Ince, s-a retras din cursă, iar această mișcare i-ar putea spori șansele principalului candidat al opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, de a-l învinge pe președintele Recep Tayyip Erdogan la votul de duminică.

Retragerea din cursă

”Mă retrag din cursă. Fac asta pentru patria mea”, a spus Muharrem İnce la o conferință de presă. Joi, procuratura din Ankara a declarat că a deschis o anchetă  după ce pe rețelele de socializare a apărut o casetă sexuală în care se presupune că İnce ar fi apărut.

Bărbatul de 59 de ani a candidat pentru funcția de președinte în 2018, dar a pierdut împotriva lui Erdogan. În martie a acestui an, el s-a despărțit de Partidul Popular Republican (CHP) al lui Kilicdaroglu și s-a alăturat cursei prezidențiale. 

Inițial, el a respins apelurile fostului său coleg partid de a se retrage pe fondul îngrijorării că i-ar lua voturi rivalului lui Erdogan.

Vorbind la un miting de la Ankara, Erdogan a spus că și-ar fi dorit ca Ince să nu se fi retras, adăugând că este ”imposibil de înțeles de ce” a făcut-o.

În momentul de față, contra candidatul lui Erdogan, Kemal Kılıçdaroğlu, ar fi înregistrat în sondaje un avantaj destul de mare față de Erdoğan, care se confruntă cu cea mai dură bătălie pentru realegere din 20 de ani de conducere.

Citește și: Sondaj nou în Turcia. Erdogan, la mare distanță în spatele principalului rival, înaintea alegerilor prezidențiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel