În România, numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA în urma consumului de droguri injectabile a crescut progresiv în ultimii 4 ani, de la 3% din totalul cazurilor noi depistate în 2010, la 29% cazuri noi depistate în 2013. Intrarea pe piaţa din România a drogurilor „etnobotanice” în anul 2010 a condus la o creştere majoră a numărului de tineri infectaţi, vârful incidenţei regăsindu-se la persoanele cu vârsta între 25 și 34 de ani.Deși România se află în continuare în zona Central-Europeană cu incidenţă scăzută a infecţiei HIV, în cursul anului 2012 s-a înregistrat o creştere alarmantă a cazurilor noi pe grupa de vârstă 15-24 ani.“Conform ultimelor date publicate de ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control) şi de Biroul Regional OMS pentru Europa, s-a înregistrat o creştere de 8% a cazurilor noi de infecţie HIV/SIDA în anul 2012 în Europa, faţă de anul 2011. Ţara noastră a înregistrat o creştere majoră a numărului de bolnavi printre consumatorii de droguri („etnobotanice”) care au dobândit virusul prin utilizarea în comun a seringilor. După cum se ştie, efectul etnobotanicelor este de mai scurtă durată, ceea ce duce la creşterea numărului de injectări (10-20 de ori pe zi). Folosirea în comun a seringilor conduce la co-infecţii HIV/VHC (76%) sau HIV/VHC/VHB (11%)”, declară dna. dr. Mariana Mărdărescu, medic primar Boli Infecţioase, şef secţie Imunodepresie copii şi adolescenţi, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.VEZI ȘI: http://www.dcnews.ro/2013/11/boala-care-te-transforma-romanii-intrerup-tratamentul-de-teama/În România, principala cale de trasmitere a infecţiei HIV rămâne cea sexuală (aproximativ 50% dintre cazurile noi, depistate în anul 2012), la polul opus aflându-se transmiterea materno-fetală (3% dintre cazuri).
La nivel global, la sfârşitul anului 2012, numărul total de persoane infectate cu HIV/SIDA a ajuns la aproximativ 38 de milioane (mai multe informaţii în prezentarea ataşată).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News