Consum alcool seara, dezavantaje. Poate duce la insomnii şi provoacă sforăit
În folclorul urban de pretutindeni s-a crezut mult timp că un pahar de băuturi spirtoase băut seara înainte de culcare ar avea ca efect prevenirea sforăitului pe timpul somnului.
Cu toate acestea, un studiu ştiinţific despre efectele băuturilor alcoolice asupra tulburărilor respiraţiei pe timpul somnului a demonstrat cu totul şi cu totul altceva, notează Daily Mail.
Autorul studiului, dr. Christian Nicholas, cercetător asociat în cadrul Laboratorului de Studiere a Somnului de pe lângă Universitatea din Melbourne, Australia, avertizează că alcoolul nu este nici măcar o soluţie pentru insomniaci, cu atât mai puţin un remediu băbesc pentru sforăit.
„Consumul de alcool în speranţa obţinerii unui somn odihnitor este un obicei cât se poate de greşit şi fără efectele scontate. De fapt, calitatea somnului este alterată şi scade simţitor dacă bem câteva pahare seara înainte de culcare. Oamenii cred în schimb că efectul sedativ al alcoolului duce şi la un somn bun. În realitate, consumul de alcool are tendinţa de a crea o stare de somnolenţă iniţială, însă este devastator pentru somn de-a lungul întregii nopţi”, adaugă specialistul australian.
Pentru realizarea stidiului său, dr. Nicholas şi colegii săi au apelat la ajutorul a 24 de voluntari cu vârstele cuprinse între 18-21 ani, tineri care obişnuiau să bea frecvent cu prietenii în cluburi.
Citește și: Ce înseamnă „să bei ca un român”
Aceşti tineri au consumat mai puţin de 7 pahare de băuturi alcoolice pe zi, timp de 30 de zile. Fiecare dintre ei a trebuit să îndeplinească două condiţii tipice experimentului: anume să bea alcool sau un alt lichid cu efect de placebo înainte de somn, în timp ce parametrii organismului lor erau monitorizaţi continuu.
Dr. Nicholas a mai anunţat că: „În cazul indivizilor studiaţi, s-a constatat că somnul adânc a fost influenţat negativ în urma consumului de alcool. La fel, s-au observat tulburări în cadrul activităţii undelor alfa-delta ale creierului, tulburări asociate cu alte schimbări subtile care au indicat întreruperi frecvente ale somnului. Prin urmare, dacă somnul este întrerupt des în urma consumului de alcool din timpul serii, acest fapt poate avea efecte negative asupra activităţilor de peste zi ale subiecţilor, precum capacitatea de învăţare şi memorare. Nu mai vorbim de sforăit, care nu dispare deloc în urma consumului de alcool”, încheie dr. Nicholas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
alcool
bauturi alcoolice
calitate somn
sanatate
somn
somn adanc
studiu alcool
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol