Construcție misterioasă, descoperită pe Marte
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
mars-planet-water-nasa
mars-planet-water-nasa

Un astronaut american sustine ca a descoperit "o structura" misterioasa pe suprafata planetei Marte, cu ajutorul Google Earth, care ar putea fi dovada existentei extraterestrilor pe Planeta Rosie.

David Martines spune că a dat peste fotografia care demonstrează existența “construcției ciudate” pe Marte, după ce a scanat suprafața planetei o zi întreagă. Nu a avut nevoie de contribuția vreunui satelit al NASA și nici de o misiune specială în spațiul cosmic pentru a face descoperirea. A folosit aplicația Googe Earth și și-a dat seama că are în față ceva cu totul deosebit, stând pe fotoliul de acasă.

Deși imaginea nu reprezintă altceva decât o pată de lumină pe suprafața roșie a plantei Marte, bărbatu descrie “structura” ca pe o entitate colorată în fâșii roșii și albastre. El a dat și coordonatele la care se găsește misterioasa entitate 49'19.73"N 29 33'06.53"W pentru ca și alți curioși să vadă anomalia singuri.

“Acesta este un video pentru ceva pe care eu l-am descoperit cu ajutorul Google Maps, dintr-o întâmplare. O numesc Bio-stația Alpha, pentru că presupun că sunt ființe vii acolo sau, dacă nu mai sunt, au existat cândva”, explică David Martines.

“Este neobișnuit că este atât de mare. Are 213 metri lungime și 45,7 metri lățime și arată ca un cilindru sau o uniune de cilindri. Poate fi o centrală electricaă un loc în care există forme de viață sau vreun depozit special. Sper să nu fie o armă. Indiferent ce este, sunt convins că este pusă acolo cu un scop”, a mai adaugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel